Se limpezesc apele la Spitalul Județean

Redacția Ziarul de Bacău

• situația a fost detensionată în urma intervenției subprefectului Gabriel Vlase

Subprefectul Gabriel Vlase a luat ieri taurul de coarne și i-a pus, față în față, pe Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean Bacău, și pe președintele Colegiului medicilor, Neculai Filipescu. În cursul săptămînii trecute, Filipescu a făcut declarații acuzatoare privind modul în care este gestionată situația și așa precară din spitalul județean și a declarat că în unitatea sanitară fondurile sînt cheltuite aiurea. Mai mult, Filipescu solicita conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP) să scoată la concurs postul de director al spitalului. La întîlnirea de ieri, inițiată de subprefectul Vlase, au participat și Oana Chelaru, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, și Cornelia Cojocaru, directorul DSP Bacău. „O astfel de întîlnire se impunea, pentru că în sistemul sanitar nu este timp de astfel de dispute sterile. După trei ore de discuții, toată lumea a fost de acord că trebuie să se pună pe treabă”, ne-a declarat subprefectul Gabriel Vlase.

Întîlnirea din cabinetul subprefectului a avut un moment mai delicat. Puși față în față după un scandal izbucnit recent în presă, Neculai Leonard Roșu au promis că vor colabora astfel încît activitatea amîndurora să fie în avantajul unității medicale. La propunerea doctorului Filipescu, managerul spitalului a fost de acord ca președintele Colegiului Medicilor să se ocupe personal de problema aprovizionării cu medicamente a farmaciei. „Doctorul Filipescu a propus un barem social pentru medicamente, pe care să-l pună la punct cu fiecare medic șef de secție. Acest barem prevede ca, în necesarul lunar făcut de fiecare secție în parte, să predomine medicamentele mai ieftine”, a afirmat doctorul Roșu. Aprovizionarea cu medicamente a farmaciei spitalului se făcea și pînă acum tot pe baza necesarelor semnate de șefii de secții, dar existența în farmacie a medicamentelor scumpe a atras criticile președintelui Colegiului, care săptămîna trecută a acuzat conducerea Spitalului Județean de incompetență. Cei doi medici au părăsit biroul subprefectului cu atenționarea că, dacă pînă la 1 ianuarie nu vor face o echipă ale cărei acțiuni să ducă la creșterea calității serviciilor medicale, își vor atrage sancțiuni drastice.

Subprefectul Vlase a luat cunoștință ieri și de fondurile pe care județul Bacău le-a primit în prima tranșă de rectificare. „Din cele 20 de miliarde de lei primite la rectificare, 14 miliarde de lei au fost împărțite spitalelor. Spitalului Județean i-au fost repartizate șase miliarde, alte două miliarde au ajuns la laboratoarele de analize, 2,5 miliarde de lei pentru programul de diabet și 1,5 miliarde la capitolul proteze și orteze”, ne-a declarat Oana Chelaru, director al Casei Județene a Asigurărilor Sociale de Sănătate. Discuția purtată de reprezentanții sistemului sanitar cu subprefectul județului a atins și cîteva dintre problemele care bat la ușa spitalelor și care nu țin seama de orgoliile unor șefi: căldura din saloanele bolnavilor pentru sezonul friguros, aprovizionarea cu alimente de iarnă și achiziționarea unui stoc de medicamente special pentru perioada rece. „Doctorii Roșu și Filipescu au fost de acord să facă echipă, să muncească cot la cot. S-a stabilit că între ei trebuie să aibă loc întrevederi permanente, la fel și între conducerea spitalului și Casa de Asigurări”, este promisiunea pe care le-a smuls-o Gabriel Vlase mai-marilor sănătății. (C.D.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.