Cum sint finantate bisericile in alte state europene

În Olanda, Constitutia stabileste separarea între stat si cultele religioase, dar acest lucru nu înseamna ca nu exista relatii de colaborare între cele doua parti. Astfel, din 1983, statul olandez suporta cheltuielile legate de salariile si pensiile personalului clerical. Aceste cheltuieli si ajutorul financiar acordat Bisericii sint vazute ca o compensatie pentru trecerea bunurilor si averilor Bisericii în proprietatea statului petrecuta în secolul al XVIII-lea. Statul suporta cheltuielile de întretinere si restaurare a monumentelor istorice. Acordarea acestui ajutor s-a bazat pe o lege speciala în acest sens, adoptata de Parlament în anul 1962. În anul 1975 a fost adoptata o lege prin care se acorda sprijin financiar si pentru constructia de moschei, dar ulterior ambele au fost abrogate. În prezent, conform legii în vigoare în Olanda, guvernul poate sprijini constructia de noi lacasuri de cult pentru uzul cultelor religioase recunoscute, atunci cind crede de cuviinta si în cuantumul pe care îl doreste.
Sistemele fiscale din Austria, Germania, Elvetia, tarile Scandinave, Spania si Italia reprezinta o alta modalitate de sprijinire a cultelor religioase de catre stat.
Austria este singura tara în care cotizatia cetatenilor pentru cultele religioase este obligatorie. Acest lucru intra sub incidenta legii privind cotizatia religioasa din 1 mai 1939. Îndreptatite la primirea fondurilor obtinute prin contributia cetatenilor sint Biserica Romano-Catolica, Biserica Evanghelica (inclusiv cea luterana si reformata) si Biserica Veche Catolica. La toate aceste confesiuni crestine se adauga si comunitatea iudaica. Sumele obtinute ramin la comunitatile religioase de la care sint strinse, într-un anumit procent, iar restul se îndreapta catre organizatiile superioare ale bisericilor respective. Pe linga aceasta modalitate de finantare, mai exista în Austria si alte scutiri de ordin financiar acordate Bisericii: scutirile de impozite, plata salariilor profesorilor de religie si subventionarea scolilor confesionale private ale Bisericii.
Sistemul german de impozitare este considerat a fi unul reprezentativ pentru tema abordata aici. Sistemul de impozitare eclesial îsi are radacinile pe la sfirsitul secolului al XIX-lea, cind statul, care pina atunci suporta cheltuielile de finantare ale Bisericii, a realizat ca aceste costuri sint prea mari. Aceasta miscare a corespuns si cu evolutia lucrurilor pe linia separarii dintre Biserica si stat, totul începind cu exproprierile proprietatilor eclesiale din 1803, în urma carora principii germani care au intrat în posesia acestor proprietati si-au luat angajamentul sa suporte cheltuielile Bisericii, dar acest lucru a functionat doar pina la sfirsitul secolului. Acum, statul german suporta cheltuielile de personal ale autoritatilor bisericesti superioare, lucrarile de reconstructie si întretinere ale unor cladiri ce apartin unitatilor bisericesti. Faptul ca statul suporta cheltuielile pentru personalul angajat pentru asistenta religioasa în închisori, camine de batrini si pentru profesorii de religie din scoli nu este perceput ca o scutire financiara, ci ca o obligatie a statului, care trebuie sa asigure posibilitatea exercitarii dreptului la libertatea religioasa (în cazul orelor de religie din scolile publice, statul asigurind prezenta religiei confesionale ca disciplina obligatorie).
În Elvetia, este perceput impozitul eclesial, a carui colectare difera de la un canton la altul. O exceptie privind acest impozit o reprezinta cantoanele Vaud, Geneva si Neuchatel. Pe linga impozitul amintit, în unele cantoane exista partial contributia autoritatilor cantonale la plata salariilor slujitorilor, a conducerii Bisericii si la întretinerea imobilelor aflate în proprietatea unitatilor de cult.
În tarile Scandinave exista o forma de impozitare pentru Biserica, favorabila Bisericilor considerate nationale. În Suedia, din anul 2000, sistemul de impozitare favorizeaza toate comunitatile religioase înregistrate si recunoscute de stat. Aici nu este recunoscut sub numele de impozit bisericesc (Kirchensteuer/ Kyrkjoskatt), ci ca taxa bisericeasca (Kirchenabgabe/Kyrkjoovgift), dar e perceputa la fel ca toate impozitele.
În Danemarca, Biserica Nationala Luterana este finantata în totalitate de catre stat. Pe linga aceasta, exista si impozite bisericesti locale, care înseamna virarea unui procent de pina la 7% din venituri, perceput ca orice impozit local. În Finlanda, ambele confesiuni nationale (Biserica Luterana si cea Ortodoxa) au posibilitatea perceperii impozitului din rindul credinciosilor lor (asemenea Elvetiei, si aici se percepe impozit de la persoanele juridice). Pe linga acest ajutor, cele doua confesiuni, ca de altfel toate celelalte existente si recunoscute pe teritoriul finlandez, beneficiaza de scutire de la plata oricarui fel de impozit.
Norvegia nu are un impozit pentru Biserica. Biserica Luterana este Biserica ei nationala, aceasta fiind sustinuta total de catre stat din punct de vedere financiar. Comunitatile locale sint responsabile pentru întretinerea si constructia imobilelor cu scop eclesial.