Zi încărcată pentru consilierii locali din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

• unul dintre subiectele ședinței de mîine se referă la concesioarea Oborului de vite și a Tîrgului de mașini din Șerbănești

Consilierii locali băcăuani se vor întruni mîine în ședință ordinară, pentru a doua oară în decursul acestei luni. Printre proiectele de hotărîre aflate pe ordinea de zi se află conferirea titlului de cetățean de onoare rectorului Universității „Bacovia”, prof. univ. dr. Marius Dumitru Paraschivescu și scriitorului George Bălăiță, prezentarea raportelor de activitate ale Deteșamentului de Pompieri, Unității de Jandarmi și Corpului Gardienilor Publici din Bacău precum și o serie de schimburi și concesionări de terenuri.

Unul dintre proiectele de hotărîre ce prezintă un interes mai mare pentru comunitate este cel referitor la propunerea privind concesionarea activității Oborului de vite și a Tîrgului de mașini din cartierul Șerbănești. Dacă propunerea va fi acceptată de către consilieri, va fi organizată o licitație în vederea concesionării acestei activități. Tîrgul auto din Șerbănești este considerat drept cel mai important tîrg de acest gen din Moldova. Numai în primele opt luni ale acestui an, beneficiul adus orașului de pe urma exploatării tîrgului din Șerbănești se ridică la aproximativ două miliarde de lei. Este de așteptat, așadar, ca mulți dintre oamenii de afaceri de prin partea locului, și nu numai, să fie interesați să investească în această activitate. Ședința va avea loc de la ora 14.00, în sala mare a Consiliului Județean. (E.S.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.