Epoca vechilor laboratoare fotografice pare sa fi apus odata cu patrunderea tehnologiei digitale, care ofera calitate clientilor si profit investitorilor. Este si cazul singurului laborator foto din centrul orasului Tirgu Ocna, dar si al unuia dintre putinele existente in judet, dotat cu echipamente digitale de ultima generatie. „Am inteles, ca si alti oameni de afaceri, ca vremurile noi cer si servicii de tip nou. Asa ca, am pus in aplicare ideea unui nou studio foto, care sa poata deservi si pe cei care practica fotografia digitala. Asa a venit si prima mare realizare, cind, cu cinci ani in urma, am reusit sa cumparam primul nostru minilaborator foto digital, adica o masina automata care developeaza si imprima imaginea pe hirtie, in valoare de peste 60.000 de euro. O parte din proifitul obtinut l-am reinvestit, de curind, in modernizarea si dotarea laboratorului cu noi echipamente. Printre acestea se numara si o imprimanta digitala de format mare pentru tiparirea de bannere, afise, casete luminoase, reclame mobile, postere, autocolante si textile imprimate. Sint convins ca fotografia digitala reprezinta o tehnica cu mari valente pentru viitor”, a declarat patronul firmei, nimeni altul decit fostul campion european la backgammon, Neculai Draganuta.
Lasă un răspuns