Absolventii de clasa a VIII-a au sustinut ieri prima proba scrisa, la limba si literatura româna, a Evaluari Nationale, examen important in stabilirea mediei de admitere la liceu. In opinia candidatilor, subiectele au fost accesibile, iar cele doua ore stabilite de metodologie au fost mai mult decit suficiente pentru rezolvarea cerintelor din varianta 7 pe care au primit-o. Primul subiect i-a pus pe candidati in fata unui text la prima vedere din „Rodul tainic”, de Ioan Slavici, cu cerinta de a argumenta apartenenta fragmentului respectiv la specia literara „basm”. Cerintele la subiectul al II-lea au fost legate de o secventa din „Enciclopedia lumii vii”, de Tudor Opris. Candidatii au avut de rezolvat puncte de analiza pe text si de redactat o compunere de 10 – 15 rinduri in care sa descrie in „un tablou impresionant din natura”. „Subiectele au avut cerinte numeroase dar au fost de nivel mediu. Cred ca toti cei care au invatat au reusit sa le rezolve fara probleme. Am fost norocosi ca n-am prins tezele nationale”, a declarat Anaid Strugaru, eleva a Scolii „Al.I.Cuza” din Bacau. „Totul s-a desfasurat in bune conditii, copiii au primit subiectele la timp, chiar si Orbeni si Nicolae Balcescu, unde a fost o pana de curenta. Am reusit sa le multiplicam in timp util, la centrele de comunicare, de la Colegiul Tehnic «N.V.Karpen» si Grupul Scolar Sascut”, a declarat inspectorul scolar Daniela Bilbor, reprezentant al Comisiei Judetene de organizare si desfasurare a Evaluarii Nationale. In judetul Bacau sint inscrisi pentru in acest an 7783 de candidati, repartizati in 141 de centre de examinare. Lucrarile vor fi corectate in zece centre de evaluare din judet. Pentru proba scrisa la limba si literatura materna, programata astazi, in judetul Bacau sint inscrisi 12 candidati, absolventi ai claselor de limba maghiara de la Scoala „Dany Gergely”, din Ghimes. Proba scrisa la matematica, ultima din calendarul Evaluarii Nationale 2011, va avea loc miercuri, 22 iunie.
Examinat la domiciliu
Unul dintre candidatii inscrisi la proba de ieri a sustinut examenul acasa, in prezenta a doi profesori evaluatori. Copilul in cauza este absolvent al Scolii „Domnita Maria” dar a fost scolaruizat la domiciliu din cauza unor probleme de sanatate. Alti doi candidati, unul de la Scoala cu clasele I – VIII Letea Veche si cel de-al doilea, de la Grupul Scolar Agricol Hemeiusi, si-au dictat teza unor profesori evaluatori, fiind in imposibilitatea fizica de a-si scrie singuri subiectele. „Pentru cei trei copii avem cereri din partea parintilor, la care au fost atasate si documentele medicale doveditoare. Metodologia ne permite in astfel de cazuri sa organizam comisii speciale”, a explicat inspectorul scolar Daniela Bilbor. (Laura HUIBAN)
Diana a zis
Pt. mine a fost foarte usor la romana .. Nimic complicat
Urmeaza la matematica ,ceea ce va fi un pic mai greu 😀
dar Succes tuturor :*