Cadrele didactice bacauane au fugit de titularizare. Nu mai putin de 400 de candidati inscrisi in judetul Bacau pentru sustinerea examenului de miercuri, 13 iulie 2011, au renuntat la concurs fie alegind sa nu se mai prezinte deloc, fie sa plece dupa o ora jumatate de la start. In judetul Bacau, batalia pentru cele 249 de posturi titularizabile ar fi trebuit sa se dea intre peste 1100 de candidati. Nu a fost sa fie. „Inscrisi pentru concursul de titularizare in invatamint au fost 1.156 de candidati. In ziua examenului s-au prezentat 926, iar dintre acestia, dupa o ora jumatate de la inceperea propiu-zis a examenului conform metodologiei, 170 au dat declaratie pe propria raspundere ca se retrag”, a spus inspector Ida Vlad, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau. Pentru prima oara, ca si in cazul examenului de bacalureat, cel de titularizare s-a tinut sub supraveghere video. „Examenul s-a derulat in bune conditii, neexistind nici un eliminat in timpul acestuia”, a mai spus Vlad. Cadrele didactice bacauane au sustinut concursul de titularizare in invatamint in doua centre din municipiu, respectiv Colegiul Tehnic de Telecomunicatii „N. V. Karpen” si Colegiul Pedagogic „Stefan cel Mare”, la cel dintii fiind initial 714 inscrisi, iar la al doilea, 442 pentru 51 de discipline. Conform metodologiei, primele rezultate ale concursului vor fi afisate luni, 18 iulie, pentru ca in termen de 24 de ore, sa fie depuse eventualele contestatii. Rezultatele finale, dupa contestatii, vor fi afisate pe 21 iulie, dupa care urmeaza etapa de repartizare, prin sedinta publica, a candidatilor care au obtinut cel putin nota sapte. Tezele sint evaluate in centre din 11 judete din tara.
Lasă un răspuns