O greva generala in sistemul Fiscului bacauan ar putea aduce, la sfirsit de luna, pierderi de 20 – 25 de milioane de lei pe zi prin neincasarea contributiilor firesti la bugetul statului – a opinat directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Bacau. Opinia a fost formulata ieri, 9 octombrie, cind finantistii s-au aflat, pentru doua ore, in greva de avertisment, cu amenintarea ca peste o saptamina ar putea intra chiar in greva generala. Sfirsitul de luna inseamna, la Fisc, incasarile cele mai mari. „E greu de dat o cifra sigura, vizavi de cit ar costa bugetul statului o zi de greva, pentru ca incasarile nu sint constante. Sint zile cu patru milioane, altele cu 20 de milioane. Nu este o activitate lineara. Anul trecut, intr-o singura zi, am incasat 300 de milioane de lei de la Rafo. Dar a fost o singura zi” – a mai spus Mircea Muntean. Oprirea programului pentru doua ore, in dimineata zilei de ieri, nu s-a soldat cu pierderi prea mari, pentru ca la primele ore nu se incaseaza masiv. „Dreptul la greva este unul real, in tara noastra, iar noi trebuie sa-l respectam – a mai spus directorul executiv al DGFP. In economia nationala, pe baza cifrelor cu care lucram, se vad niste salturi. Dar cererile de cresteri salariale care au fost facute sint de-a dreptul aberatii. E drept, omului oricit de mult i-ai, tot nu i-ar ajunge. Insa economia nationala nu poate sustine asa ceva. Sa ne amintim de perioada ’97 – ’98, cind s-a ajuns in situatii similare si s-a dovedit o experienta trista, cu o inflatie enorma si celelalte consecinte. Ca economist, eu stiu foarte bine ca fara o crestere de productie si productivitate, firma nu poate asigura salarii mai mari. La fel, la nivel national, daca nu e o crestere de Produs Intern Brut si de productivitate, nu pot fi sustinute pretentiile salariale. Apoi, o crestere salariala inseamna impovararea mediului economic, de unde se culeg la buget contributiile. Dar, salariatii din acel mediu, privat, de unde mai pot cere salarii la acelasi nivel, daca patronii platesc si asa mai mult la stat?”.
Gica Contra a zis
Si un plus de 30-35 de milioane prin taierea salariilor! Greva, greva!
adevarul a zis
bey ma lasi. oameniii o sa dea banii in alta zi si bugetul face economie cu salariile fisclului. deci cistigam cu totii.