Drama unui român din Transnistria

Patru ani a studiat la Facultatea de Litere din cadrul Universității Bacău. Și-a dat licența în „Dialectologie”, după ce a plecat de acasă cu gîndul să facă o treabă bună acolo unde-i va fi dat să ajungă să studieze. Nu știa că anii de învățătură și diploma pe care o va obține la sfîrșitul facultății nu vor valora doi bani pe meleagurile natale, că nimeni nu-i va recunoaște studiile. Nu bănuia că salariul pe care ar fi trebuit să-l accepte era de cel mult 30 de dolari pe lună. Și totul, absolut totul, a determinat-o să revină în România. Acum se zbate și se luptă cu morile de vînt pentru a obține viză și, eventual, cetățenie română. „Este o țară mai dezvoltată din punct de vedere economic. Și cred că mai degrabă accept mentalitatea de aici decît cea de acolo”, spune Aliona Stasiev.
Sînt cîteva dintre aspectele ce o definesc pe Aliona Stasiev, o tînără din Republica Moldova, care și-a desăvîrșit studiile superioare la Universitatea din Bacău. Este originară dintr-un oraș situat la sud de Chișinău, Grigoropol, care altădată n-ar fi spus nimănui nimic. Astăzi, cînd se pronunță acest nume, se vorbește de autoproclamata republică Transnistreană. Aliona a fost unul dintre cei plecați din Transnistria, care au avut ocazia să studieze pe malul drept al Prutului. Vorbește cu tristețe și părere de rău despre locurile natele. Prin descrierile făcute, amintește de timpurile recent apuse prin care a trecut și România. Parcă și mai dureros. Să auzi despre copiii ce străbat zilnic 30 de kilometri pentru a învăța și a scrie în limba română, să afli că există părinți care-și riscă serviciul, deoarece țin ca fiii lor să învețe la școală grafia latină, toate acestea par acum desprinse dintr-un film apocaliptic regizat de Tarkovski. „La mine în oraș nu există nici o școală în care se învață cu grafie latină. Copiii fac naveta vreo 30 de kilometri. însă mulți dintre părinți au renunțat la acest efort și și-au întors copii la școala cu grafie latină. Comunitatea este mică și se cunoaște despre fiecare cine este. Iar părinții respectivi riscă să-și piardă locul de muncă. Am niște rude care și-au pierdut postul din această cauză”, ne-a povestit Aliona.
Școala cu grafie latină este doar una dintre problemele care mai frămîntă conștiința celor care gîndesc românește în Transnistria. Pentru că, dacă și-ar dori să comunice cu familia, Aliona nu are decît o singură oportunitate: metoda clasică a epistolelor scrise de mînă și, mai nou, a celor electronice. Telefonia este departe de moldovenii aflați în sudul republicii. „Nu există legătură telefonică. Au fost cazuri cînd a murit cineva și nu puteau fi anunțate rudele aflate la 20 kilometri distanță, pentru că nu aveau de unde telefona. Singuru mod de a comunica cu ei sînt scrisorile. Sau, prin intermediul Internetului. Cunosc pe cineva care are Internet acasă și stă în apropierea familiei mele. Doar așa putem lua legătura, în rest nimic”, a spus Aliona.
Legăturile moldovenilor din Transnistria cu limba română au devenit, conform celor spuse de Aliona, o poveste pe care o deapănă oamenii la focul sobei, în față privind „Novosti”-le rusești la televizor. Pentru că mass-media a rămas o formă de rusificare. „Nu se recepționează prin cablu sau prin antenă decît posturi de televiziune rusești. Nici măcar România 1. Practic, pe cablu, totul este rusesc. Cărți în grafie latină sînt foarte puține, pentru că la majoritatea li s-a dat foc prin 1990. Nu găsești nici ziare sau reviste românești. Nimic. Nu-mi interzice nimeni ce să citesc dar nu prea găsești ceva în grafie latină. Și, dacă pe la bibliotecă mai sînt ceva cărți, acestea sînt operele unor autor moldoveni”, ne-a zis Aliona.
După ce a cunoscut bine Bacăul, este hotărîtă să facă totul pentru a rămîne aici. A încercat să-și găsească ceva de lucru, însă nimeni nu a băgat-o în seamă, pentru că este un cetățeani străin. Este intrigată de faptul că s-a bătut mult monedă pe unificarea celor două țări, dar nu s-a făcut nimic în acest sens. La Poliție n-a întîlnit decît refuzuri. Este descumpănită, dar totuși așteaptă. „Nu este nimeni să-mi explice care sînt drepturile mele aici”, a precizat ea. Iar legea potrivit căreia ea, Aliona Stasiev, vorbitor de limbă română și gînditor în românește, este un cetățean străin, se pare că nu o poate pricepe. Cum de poate fi considerat străin un tînăr născut și format într-un spațiu care pînă acum 55 de ani a fost al României? O întrebare la care doar legile perverse ale politicii pot răspunde acum. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!