Un autoturism în care se aflau patru turişti polonezi a fost lovit, luni, de o stâncă desprinsă de pe un versant, pe DN 7C – Transfăgărăşan, o femeie aflată pe locul din dreapta faţă fiind rănită la cap şi transportată la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu, accidentul s-a produs la ieşirea din tunelul de lângă Barajul Vidraru. Autoturismul, care circula din direcţia Bâlea Lac spre Curtea de Argeş, a fost lovit de o stâncă desprinsă de pe versantul din partea dreaptă a şoselei.
În urma accidentului, o femeie de 39 de ani, care călătorea pe locul din dreapta faţă, a suferit mai multe traumatisme, inclusiv craniene, fiind transportată la spitalul din Curtea de Argeş.
„Pentru moment, pacienta a fost stabilizată, starea ei fiind relativ bună, dar se poate înrăutăţi în orice moment, întrucât este vorba de o victimă politraumatizată”, a declarat medicul Adrian Popescu de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Curtea de Argeş.
După ce a fost stabilizată, turista rănită a fost transferată la secţia de neuro-chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului. AGERPRES
Lasă un răspuns