Reprezentanța societății Rafo Onești în Capitală a fost închisă. Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat, la începutul acestei săptămîni, închiderea reprezentanței, fără să motiveze public această măsură. Totodată, acționarii rafinăriei (pachetul majoritar de acțiuni, aproape 98%, este acum deținut de Balkan Petroleum Ltd) au laut act de programul de reorganizare a societății, în situația în care s-a declanșat oficial reorganizarea judiciară, și l-au desemnat pe consilierul Marin Anton să le reprezinte interesele în legătură cu planul de reorganizare, aflat acum la judecata creditorilor rafinăriei. De asemenea, adunarea generală s-a pronunțat în favoarea investițiilor propuse pentru achiziționarea de active cu ajutorul cărora să fie dezvoltată rețeaua proprie de distribuție a carburanților și deschiderea de puncte de lucru în aceste locații. Rafo dispune, în prezent, de o rețea de opt benzinării deschise în special în partea de sud-vest a țării. Printr-un act adițional de novație (prin care s-au înlocuit obligațiile unor acționari ai Rafo odată cu predarea acțiunilor acestora către acționarul majoritar), Canyon Servicos și Imperial Oil au cesionat acțiunile lor în favoarea companiei Balcan Petroleum. în acest fel, Balkan Petroleum a raportat pe piața de capital creșterea cotei sale din capitalul social de peste 4.034 de miliarde de lei la aproape 98%. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.