~5 min lectură 0 comentarii

Cea mai mare medie din judetul Bacau a fost obtinuta de o absolventa din promotia ’98

Redacția Ziarul de Bacău

8.91 este cea mai mare medie obtinuta de un bacauan, in sesiunea a doua de bacalaureat – Grupul Scolar „Constantin Brâncoveanu” are zero promovati – 635 de candidati au depus contestatii

Educatia este o constructie de durata, cu baza solida iar examenul de bacalaureat nu este un bilet la loto sint realitati pe care le reconfirma rezultatele bacauane la sesiunea a doua de bacalaureat din 2011, cind mii de proaspat absolventi de liceu au picat examenul cu note de 1, 2 si 3 iar cea mai mare medie a fost obtinuta de o candidata care a finalizat cursurile liceale in 1998, pe cind „scoala era scoala” si „cartea era carte”.

Prima pe lista candidatilor bacauani care au promovat examenul in bacul de toamna este Adriana D. Panaite, care a absolvit clasa de stiinte sociale a Colegiului National „Vasile Alecsandri” in anul 1998.

In timp ce proaspat absolventi de liceu nu au reusit sa obtina o medie de 6 pentru a promova examenul, tinara in virsta de 32 de ani a luat 9.5 la proba scrisa de limba româna, 9 la istorie si 8.25 la geografie. Adriana Panaite se fereste sa dea verdicte si sa gaseasca vinovati pentru situatia dezastruoasa de la bacalaureatul din 2011.

Ba chiar, a acceptat cu greu sa vorbeasca pentru ziar, cu conditia sa nu fie fotografiata. Stie doar atit, ca pentru a obtine aceste note ea a invatat.

„Nu vreau eu sa apar si sa comentez ca elevii nu invata sau ca de vina sint profesorii ori parintii. Stiu doar ca atunci cind eram in scoala ca sa iei un 5 trebuia sa stii ceva si ca pentru un 8 – 9 trebuie sa «maninci» cartea.

Ideea de a invata trebuie sa fie baza, ca la o fundatie. Totul pleaca din scoala, din clasa I. Am o fetita si am ales cu atentie invatatorul. Nu-i place sa citeasca dar incerc sa o fac sa inteleaga ca trebuie. Conteaza cum ii organizezi copilului timpul pentru invatare”, a declarat detinatoarea celei mai mari medii din bacul de toamna, din judetul Bacau.

Evenimentele din viata sa au facut sa nu poata da examenul la timpul potrivit dar Adriana Panaite spune ca la aproape 15 ani de la terminarea liceului nu i-a luat mai mult de trei saptamini sa se pregateasca pentru bacalaureat.

„Eu am stiut tot timpul ca voi da acest examen, dar abia acum a venit momentul, am facut-o pentru mine. Cind exista bazele poti sa inveti la orice virsta. Am facut meditatie la româna noua sedinte, atit, si m-a ajutat cineva sa imi pun in ordine informatiile la istorie. Am o capacitate foarte mare de a retine, am stiut asta cind m-am apucat sa invat. Nu ma asteptam insa la note asa mari, am tintit un 6 – 7”, a mai spus bacalaureata de 32 de ani.

Ea este de parere ca subiectele au fost foarte usoare si ca un elev cu un exercitiu al invatarii si cu o gindire logica putea face fata fara probleme examenului la limba si literatura româna sau la istorie.

Rezultatele pe licee

Bacaul inregistreaza inainte de contestatii un procent de promovare dezastruos. Din 2641 de candidati prezenti, doar 434 au promovat examenul, adica de 16, 43 la suta. Grupul Scolar Preuniversitar „Constantin Brâncoveanu” are un procent zero de promovare, din cei 25 candidati ai Grupului Scolar Tg. Ocna a promovat unul singur, Grupul Scolar Agricol Hemeiusi are 36 respinsi din 37 prezenti iar situatia inainte de contestatii de la Grupul Scolar Auto Onesti arata 89 de respinsi din 91 de candidati prezenti.

Nici colegiile nationale din municipiul Bacau nu au scapat de „lista rusinii”. Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” a avut trei candidati in bacul de toamna, dintre care doar unul a promovat, cu media 6.13.

Colegiul National „Vasile Alecsandri” a avut opt candidati, dintre care doar patru au reusit sa promoveze examenul, insa institutia de invatamint se poate lauda cu media cea mai mare din judet, 8.91.

Colegiul National „George Apostu” a inregistrat noua inscrisi, doi absenti, patru respinsi si trei promovati.

Colegiul National „Ferdinand I” a intrat in bacul de toamna cu 12 inscrisi, dintre care doi au absentat si cinci au fost respinsi iar Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” are un neprezentat, 26 de respinsi si 19 promovati.

In judetul Bacau au fost depuse dupa sesiunea a doua de bacalaureat 635 de contestatii, cele mai multe la limba si literatura româna si matematica. Rezultatele finale se vor afla miercuri, 7 septembrie.

Colegiul „Grigore Antipa” Bacau: 155 inscrisi – 18 absenti – 17 promovati

Colegiul „Henri Coanda” Bacau: 185 inscrisi – 22 absenti – 2 eliminati – 29 promovati

Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau: 21 inscrisi – 12 promovati

Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau: 221 inscrisi – 26 absenti – 53 promovati – 142 respinsi

Colegiul National „Dimitrie Cantemir” Onesti: 15 inscrisi – 4 promovati – 11 respinsi

Colegiul National „Grigore Moisil” Onesti: 11 inscrisi – 6 promovati – 5 respinsi

Colegiul National Catolic „Sf. Iosif” Bacau: 8 inscrisi – 4 promovati – 4 respinsi

Colegiul Sportiv „Nadia Comaneci” Onesti: 48 inscrisi – 4 absenti – 9 promovati – 35 respinsi

Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau: 252 inscrisi – 43 absenti – 1 eliminat – 24 promovati – 184 respinsi

Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacau: 115 inscrisi – 23 absenti – 1 eliminat – 6 promovati – 86 respinsi

Colegiul Tehnic „Ion Borcea” Buhusi: 57 inscrisi – 13 absenti – 3 promovati – 41 respinsi

Colegiul Tehnic „Letea” Bacau: 193 inscrisi – 52 absenti – 1 eliminat – 4 promovati – 137 respinsi

Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen” Bacau: 319 inscrisi – 64 absenti – 1 eliminat – 47 promovati – 208 respinsi

Grupul Scolar „Grigore Moisil” Bacau: 66 inscrisi – 6 absenti – 10 promovati – 50 respinsi

Grupul Scolar „Grigore Tabacaru” Bacau: 48 inscrisi – 7 absenti – 11 promovati – 30 respinsi

Grupul Scolar Agricol „J.M.Elias” Sascut: 53 inscrisi – 11 absenti – 4 promovati – 38 respinsi

Liceul cu Program Sportiv Bacau: 52 inscrisi – 7 absenti – 22 promovati – 23 respinsi

Liceul Teologic „Fericitul Ieremia” Onesti” 5 inscrisi – 3 absenti – 1 promovat – 1 respins

Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinesti: 51 inscrisi – 3 absenti – 17 promovati – 31 respinsi

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.