Gardienii, pușcăriași fără condamnare

Bărbații din fața mea se chinuie să-și ascundă stînjeneala și curiozitatea: ce caut eu acolo și de ce vreau să stau de vorbă cu ei? Mă privesc pe furiș, dar cu insistență, și nu-și găsesc locul în biroul în care stăm de vorbă. Se așează stingheri pe scaune de parcă eu eram gazda, și ei, musafirii. După cîteva momente de discuții de circumstanță se mai relaxează. încep să-mi povestească amîndoi ce înseamnă viața de gardian în penitenciar.

Pentru agentul șef adjunct Gheorghe Nanu, primul contact cu atmosfera din penitenciar nu a fost chiat atît de șocant, pentru că este absolvent de școală militară. Asta nu înseamnă că în momentul în care a intrat pe holurile închisorii și a văzut cum era scos din cameră un automutilat nu i s-a făcut stomacul ghem. „Era plin de sînge tot, se tăiase cu o lamă de ras și colegii de cameră îl duceau la cabinetul medical. Am avut atunci reprezentarea a ceea ce urma să însemne serviciul meu și am avut un prim imbold să renunț. Am depășit momentul, deși am fost marcat de imagine”, a spus Nanu. însă zgomotul ușilor de la celulele care erau închise a persitat și mai dăinuie în memoria lui Nanu și acum, chiar dacă între timp acestea s-au modernizat și sînt mai silențioase.
Mai șocant a fost pentru colegul lui, agentul șef Gelu Obreja, bărbat tînăr care venea din învățămînt. „Trecerea de la mediul elevat în care lucrasem pînă atunci la cel de la penitenciar s-a dovedit a fi aproape traumatizant. S-a nimerit ca la primul meu contact cu închisoarea să văd cum sînt scoși la plimbare deținuții și mi-a rămas în minte și acum ușa de vreun metru jumătate înălțime de pe care tot ieșeau unul după altul niște bărbați, recidiviști cu toții, tatuați și cu acea fizionomie specifică deținuților. A trecut ceva timp pînă să mă acomodez”, și-a amintit și Obreja de prima sa zi de serviciu la penitienciar.
De atunci, au trecut 12 ani în cazul ambilor supraveghetori. Cu timpul, ei au învățat că pușcăriașii nu au decît un singur scop, odată ce au ajuns dincolo de gratii: să-și facă viața cît mai comodă și să încerce să se impună atît în fața colegilor de cameră, cît și a gardienilor. Pe care, dacă nu-i pot îngenunchia din punct de vedere psihic, încearcă să-i corupă. Dacă se întîmplă ca printre ei să fie unii mai slabi de înger, capotează. „Avem colegi care au avut nevoie de tratament psihologic, care au clacat din cauza stresului pe care îl presupune această meserie și s-au pensionat. Sîntem observați permanent și sîntem conștienți că deținuții ne cunosc ticurile și obiceiurile poate mai bine decît noi înșine. Pentru un supraveghetor nou, trebuie să treacă aproximativ un an pînă cînd deținuții îl recunosc drept șef, asta în cazul în care reușește să se impună în fața lor. Este un război al nervilor, în care nu de puține ori cîștigă deținuții. Din cei 46 de colegi care au venit odată cu mine, acum mai sînt la penitenciar mai puțin de 20”, a povestit cu voce monotonă Obreja.

Percheziția intimă se face fără mănuși

Dincolo de vocile egale ale celor doi interlocutori se simte o oarecare stare de tensiune, alimentată de mirarea pe care nu mi-o mai pot masca. Asta pentru că oamenii realizează că ceea ce pentru ei a devenit o obișnuință, mie mi se pare respingător sau înjositor. Regulamentele de ordine interioară și de organizare a penitenciarelor impun ca în anumite situații să se efectueze percheziții corporale. De la cele mai sumare, în momentul în care urmează să fie scoși din camere și duși într-o altă încăpere tot în incinta penitenciarului, și pînă la perchezițiile intime, cînd deținuții sînt duși la doctor sau la instanță. „Dacă nu ne cumpărăm noi mănuși, sîntem nevoiți să le facem percheziții intime cu mîna goală și vă dați seama că nu-i foarte plăcut să umbli cu mîna prin chiloții atîtor bărbați, să-i cauți de eventualele lame de ras ascunse între fese”, mă șochează unul dintre bărbați în momentul în care vizualizez în minte scena. Vădit surprinși de perplexitatea mea, cei doi îmi explică cum că zona organelor genitale este aleasă cu predilecție de deținuți pentru a ascunde lamele de ras sau pliculețele de drojdie de bere. „Drojdia de bere este unul dintre componentele esențiale ale compoziției din care încearcă să-și fabrice alcool în camerele de detenție. Folosesc drept materie primă miez de pîine, cartofi, zahăr și drojdie de bere pentru a obține procesul de fermentație”, îmi explică cei doi bărbați. Aproape că nu mă mai surprinde nimic, atunci cînd îmi spun că molipsirea cu rîie sau păduchi este la ordinea zilei.
„Sînt atît de mulți și unii dintre ei nu provin chiar dintre cele mai elevate medii, încît este aproape imposibil să nu iei boli de piele sau să nu te procopsești cu purici sau păduchi. Vă puteți închipui reacția soței în momentul în care m-am dus prima dată acasă cu așa ceva? De atunci, mă duc direct pe balcon și acolo mă schimb de haine, și abia după aceea fac duș”, povestește Gelu Obreja.
„Eu nici nu mă duc acasă cu hainele de la serviciu. Mă schimb aici, dar am luat și eu destule de la deținuți. Dar chiar și așa sînt unii dintre ei, poate chiar mai mulți, care recunosc că aici este mult mai bine ca la ei acasă. âți amintești, Gelule, cînd l-am eliberat pe Niță la prînz și la apelul de seară era deja pe arestul poliției? Cînd a ajuns la noi ne-a povestit că s-a dus în gară, a băut ceva cît să-și facă curaj, a tras de geanta unei femei și apoi a așteptat să vină poliția să-l ridice. Cică nu avea unde să se ducă”, a adăugat Gheorghe Nanu. Nu puține au fost cazurile în care intervenind să aplaneze un conflict, gardienii au fost tăiați cu aceeași lamă cu care se tăiaseră deținuții. „Am așteptat îngroziți prima dată. Parcă puteam să știm dacă nu cumva deținutul respectiv nu era bolnav de SIDA sau de hepatită B?”, își amintesc bărbații, mulțumindu-i în același timp Celui de Sus că i-a ferit de așa ceva.

Amenițările contra gardienilor curg

Nici din punct de vedere al siguranței lui și a familiei, un gardian de penitenciar nu este protejat de sistem. Totul pornește de la războiul permanent care se duce între gardieni, care încearcă să elimine orice activitate ilegală a deținuților, și condamnații, care muncesc uneori jumătate de an pentru organizarea unei distilerii clandestine, de exemplu. „încercați să vă închipuiți cam ce înseamnă pentru un deținut care a lucrat atîta la un plan de genul acesta, sau de a introduce bani sau cuțite în închisoarem și vine un gardian care îi dă totul peste cap în jumătate de oră. Este clar că vor încerca să „îl lucreze”, fie în nume propriu, fie, de cele mai multe ori, prin interpuși. Și trimit zeci de reclamații pe adresa tuturor instituțiilor sau organizațiilor de care au auzit și în care ne învinuiesc de abuzuri”, povestește Obreja. De altfel, el este gardianul cu cele mai multe plîngeri penale la activ, fiind cunoscut printre deținuți și drept unul dintre cei mai severi gardieni. Culmea este că în condițiile în care deținuții au toată asistența juridică gratuită, supraveghetorii reclamați trebuie să se apere singuri sau să-și plătească din buzunarul propriu un avocat. „Chiar acum jumătate de oră am fost la Parchet, unde mi-au adus la cunoștină că în cazul ultimei plîngeri s-a dat soluție de neîncepere a urmăririi penale. M-am obișnuit de acum. Prima audiere la care am fost citat s-a nimerit să fie chiar în ziua în care pe soția mea au apucat-o durerile facerii. în drum spre spital, m-am oprit la Parchet la audieri. Așa s-a întîmplat și la al doilea copil, iar acum au devenit o obișnuință”, relatează bărbatul. Asta nu înseamnă că printre deținuți nu sînt oameni deosebiți. „Sînt și foarte instruiți unii dintre ei, alții sînt analfabeți. Este oglinda fidelă a părții mai întunecate a societății. Am minți dacă am spune că nu au fost cazuri în care am fost tentați să asigurăm condiții mai bune unui deținut, dar nu s-a întîmplat niciodată asta, pentru că în munca noastră nu-i bine să te lași condus de sentimente. De aceea ne impunem să lăm totul aici cînd plecăm acasă, deși în ultima vreme soțiile noastre ne reproșează că am ajuns să facem eforturi să ne acomodăm în viața normală”, au spus cei doi gardieni. Dar, la fel de tranșant, ei recunosc că dacă vor, pot șicana un deținut. în condițiile în care drepturile unui om sînt îngrădite aproape de limita de jos, deținuții țin cu dinții să le fie respectate cele care le-au mai rămas prin lege. De aceea, pînă și simpla atenționare de cîteva ori pe zi a unui deținut îi creează acestuia o stare de stres cumplită. „Dar pentru asta trebuie să ai timp. Or, cînd sîntem de tură pe secții, sîntem doar noi: eu și cîteva sute de deținuți. Credeți că am timp să mă ocup de așa ceva? Singura mea grijă este să nu se iște conflicte între ei și, mai ales, să nu aibă alcool în cameră. închipuiți-vă ce-ar însemna 200 de grame de alcool pentru un recidivist cu trei crime la activ! Nu mai poate fi controlat și în proporție de 99 la sută revoltele în închisoare au drept cauză consumul de alcool”, a arătat Obreja.

Gardienii, la fel de inventivi ca și deținuții

Orice deținut ține să atragă atenția asupra lui. De aceea, automutilările sînt cele mai spectaculoase metode și printre pușcăriași circulă diverse procedee. Cei cu state vechi știu deja să măsoare cu precizie unde anume să se oprească cu lama, în așa fel încît să nu-și taie și artera sau cît de adînc să-și bată un cui în cap, să nu aibă de suferit. Cea mai spectaculoasă metodă este aceea prin care un deținut își crestează pielea la baza gîtului, undeva după ureche și, apoi, un alt deținut introduce sub piele un tub gol de pix prin care suflă aer. „în cîteva minute i se desprinde toată pielea de pe cap și de pe față și ai în față o imagine de coșmar. âl duci imediat la doctor, deși nu are mare lucru. Acum sînt ăștia care au venit de pe la închisorile din Vest, cu fel de fel de metode noi, dar și cu droguri, și am fost nevoiți să învățăm din mers. Ca să se drogheze, luau, de exemplu, cîte cinci – șase antinevralgice și trăgeau cîteva gîturi de TARR, loțiune care se folosește după ras. Imediat căpătau pivirea aceea de om drogat. Acum am interzis antinevralgicele în penitenciar”, povestesc bărbații cam ce se întîmplă printre deținuți.
Și lupta pentru a introduce alcoolul sau banii în penitenciar este din ce în ce mai perfecționată. Tuburile de pastă de dinți, miezul de cozonac sau chiar borcanele de murături pot constitui pentru rudele celor închiși tot atîtea pretexte de a ascunde bani sau alcool. „Am găsit alcool pînă și în perfuzii sau în prezervativele care apoi erau introduse în tubul de pastă de dinți. De bani nici nu mai vorbesc, mai ales că acum aceștia sînt de plastic și pot fi transportați oriunde, chiar și într-un borcan de ciorbă. Ba am găsit, la un moment dat, în pachetul unui vizitator, un șirag de sarmale legate una de alta și care, în loc de umplutură de carne cu orez, aveau bani”, a relatat Nanu.
Plec, de la pentienciar avînd în minte remarca facută de una dintre soțiile celor doi gardieni, care a caracterizat cel mai elocvent servicul pe care îl fac aceștia: că ei, gardienii, fac pușcărie mai mult decît cei care sînt condamnați de judecători. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!