Sindicaliștii din învățămînt sînt duși cu vorba

Redacția Ziarul de Bacău

Cadrele didactice din învățămîntul băcăuan trebuie să se mulțumească deocamdată cu creșterile salariale aprobate din luna octombrie. Liderii sindicatului au decis să amîne declanșarea grevei generale, cu care amenință de aproape o lună, sub pretextul că s-au așezat, din nou, la masa negocierilor. Și asta, în condițiile în care aceiași negociatori ai drepturilor profesorilor susțineau că majorările nu sînt decît pe hîrtie și că totul este, de fapt, o mare inginerie financiară prin care banii rămîn în buzunarul statului. „în momentul în care se punea problema să decidem declanșarea grevei, am primit o înștiințare de la Camera Deputaților prin care se aducea la cunoștință că inițiativa legislativă va fi dezbătută în plen. După două zile, proiectul nostru legislativ a trecut de Cameră, dar urmează să fie dezbătut și în Senat. Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu dă voie ca în timpul negocierilor să declanșăm greve, de aceea ideea a fost, cel puțin deocamdată, abandonată”, susține Iulian Oprișan, vicepreședintele Sindicatului Liber al învățămîntului Bacău.
Potrivit liderilor Sindicatului Liber al învățămîntului Bacău, inițiativa legislativă a FSLI are ca principal punct creșterea procentului din PIB alocat învățămîntului, de la 4 la sută, în prezent, la 6 la sută, în 2005, respectiv 7 la sută, în 2007. Totodată, în documentul care se plimbă acum de la Camera Deputaților la Senat se stipulează o majorare a salariilor de pînă la 350 euro, în 2007. Colegiul Liderilor FSLI, care în ultima perioadă s-a întîlnit cel puțin o dată pe săptămînă ca să analizeze starea sistemului și propunerile Guvernului, se va reuni, din nouă, la sfîrșitul săptămînii viitoare. Pînă cînd liderii de sindicat vor decide care este poziția pe care o vor adopta în relația cu Guvernul, dascălii de rînd din școli trebuie să se mulțumească cu cele cîteva sute de mii de lei în plus pe care le-au primit la recenta majorare. (Costinela BREAHNĂ) cel puțin o dată

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.