Municipalitatea băcăuană intenționează să își aducă o contribuție
la întreținerea și menținerea în circuitul expozițional județean, național sau chiar internațional a spațiului în care se află
expuse lucrările de ceramică ale lui Anton Ciobanu. Un proiect de hotărîre în acest sens va sta în atenția aleșilor băcăuani care fac parte din comisia de cultură a Consiliului Local.
Propunerile care au stat la baza acestui proiect de hotărîre vin din partea familiei ceramistului băcăuan care își dorește ca Galeriile Anton Ciobanu să reprezinte o șansă egală dată tuturor artiștilor și punct de plecare pentru generația nouă de plasticieni. Actualul spațiu al galeriilor ar urma să fie împărțit în două săli. într-una să fie expuse mereu lucrările lui Anton Ciobanu, și în alta să fie expus un alt artist, local, național sau internațional, începător sau avansat, din orice gen de artă. în felul acesta, numele lui Anton Ciobanu va fi amintit ori de cîte ori o nouă expoziție va fi vernisată.
Viceprimarul Nicolae Onica a dat asigurări că, în ceea ce îl privește, va face tot ceea ce îi va sta în putință pentru ca Galeriile Anton Ciobanu să poată deveni un spațiu mai larg expozițional, deschis și altor artiști plastici. în plus, aceste galerii vor putea fi incluse pe lista obiectivelor de interes turistic și cultural, care ar urma să fie vizitate de turiștii sau delegațiile oficiale de străini ce vor sosi, pe viitor, în municipiul Bacău. (Elena SOLOMON)ște, va face tot ceea ce îi va sta în putință pentru ca Galeriile de artă ceramică Anton Ciobanu să poată deveni un spațiu mai
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.