în cariera sa de peste 30 de ani de chirurgie, renumitului medic băcăuan Vasile Palade i-a fost dat să descopere în corpul pacienților pe care i-a operat obiecte care mai de care mai trăsnite. Prin mîna chirurgului au trecut și mulți bolnavi care au ajuns pe masa de operație după ce au înghițit diverse lucruri, dar cei mai imprevizibili dintre aceștia s-au dovedit a fi pușcăriașii. „De regulă, deținuții, cînd vor să-și manifeste o nemulțumire, se automutilează, își taie venele, își bat cuie în cap, înghit fel de fel de obiecte metalice: ace, cuie, linguri, cozi de linguri, pînă și electrozi de sudură lungi de 22 centimetri”, ne-a declarat doctorul Vasile Palade. Surprinzător, puțini din cei ce au recurs la un asemenea gest au fost la un pas de moarte. „Sînt destul de isteți, înainte de a-și bate cuiele în frunte se documentează foarte bine, ca să nu își bage în zonele vitale. Șlefuiesc cozile de lingură și îndoaie capetele electrozilor, încît, uneori, le elimină pe cale naturală”, mai spune doctorul Palade.
Surprize de proporții i-au rezervat și pacienții obișnuiți. în urma unor tratamente empirice efectuate la domiciliu cu plante și rădăcini cumpărate din piață, cum este tătăneasa, care nu sînt digerate de secreția gastrică, a găsit în stomacul unor pacienți gheme de celuloză. De la cei cu litiază biliară a extras calculi de dimensiunea unui ou de găină ori mărunte, dar de ordinul sutelor. De-a lungul anilor, doctorul Palade a adunat toate aceste obiecte într-o colecție personală, cu totul inedită. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.