Neculai Lupu are acasă toată colecția Playboy

Redacția Ziarul de Bacău

Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean Bacău, a avut în iarna care a trecut ocazia să se întîlnească cu americanca care a fost desemnată Miss Playboy în Statele Unite ale Americii. Cel care s-a pozat atunci cel mai mult cu frumoasa blondă a fost președintele Lupu, care s-a dovedit și o gazdă excelentă. Motivul: președintelui îi plac fetele din Playboy. Și nu doar lui, însă el este printre puținii care recunosc acest lucru fără probleme.

O dovadă în plus că așa stau lucrurile a fost mărturia președintelui Lupu de ieri, în timpul unei întîlniri cu ziariștii. „Sînt abonat la Playboy și am toate numerele acestei reviste”, a spus Neculai Lupu. El a explicat că în timpul vizitei frumoasei americance n-a știut că aceasta apăruse deja în paginile revistei. „Abia seara, cînd am ajuns acasă, am căutat în Playboy și i-am văzut pozele. Avea una în care ținea niște struguri negri în mînă, a căror zeamă curgea peste ea. Aș fi vrut să fi avut revista, să i-o arăt, dar vizita ei n-a durat mai mult de două ore”, a spus foarte sincer președintele CJ. Coincidență sau nu, Miss Playboy, care a fost invitată de Neculai Lupu la cină, la restaurantul Odiseea, a spus că-i place vinul roșu.

Președintele Consiliului Județean a spus că va cumpăra în continuare revista Playboy, nu neapărat pentru pictorialele cu femei goale, ci „pentru că sînt și articole interesante”. Deși e greu să-ți ții ochii ațintiți peste niște rînduri, oricît de interesante ar fi, cînd pe pagina de vizavi o tînără senzuală se afișează în toată splendoarea. Dar cîți bărbați au curajul să recunoască asta. Măcar de gura lumii, dacă nu a nevestei. Neculai Lupu a făcut-o! (E.A.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.