Patrusprezece dezlegari la peste sint incluse in Postul Nasterii Domnului din acest an. Cu alte cuvinte, din punct de vedere gastronomic, aceasta perioada de abstinenta este una pe care o poate respecta orice persoana dornica sa intimpine crestineste sarbatoarea din 25 decembrie. Evident, nu trebuie trecuta cu vederea partea duhovniceasca a postului, respectiv spovedania, iertarea celor care ne-au gresit, si milostenia, esentiale pentru fiecare dintre noi.
Luni, 21 noiembrie, crestinii ortodocsi care respecta postul Nasterii Domnului, considerat de asprime mijlocie (ca si cel al Sfintilor Apostoli), au dezlegare la peste. Dupa rinduiala bisericeasca, in timpul acestui post, se ajuneaza lunea, miercurea si vinerea, pina la dupa-amiaza, cind se maninca hrana uscata sau legume fierte fara ulei, produs ingaduit doar martea, joia, simbata si duminica. Pentru cei care se straduiesc zi de zi pentru a se intretine, aceste conditii sint greu de indeplinit. Insa e bine sa le cunoastem. Chiar si asa, dezlegarile stabilite de Biserica in calendar sint respectate de toata lumea, in mod deosebit cele la peste. Incepind de la sfirsitul acestei saptamini, in fiecare simbata si duminica se ingaduie si peste (afara de rastimpul dintre 20-25 decembrie, cind postul devine mai aspru). Se mai maninca peste miercruri, 30 noiembrie, luni, 5 decembrie, marti, 6 decembrie, luni, 12 decembrie, marți, 13 decembrie, sI pe 17 sI 18 decembrie.
Lasă un răspuns