Sindicaliștii din industria chimică vor să iasă în stradă

Redacția Ziarul de Bacău

Ionel Bîțu, președintele Sindicatului Sofert, va susține interesele salariaților din combinatul chimic băcăuan în fața reprezentanților Federației din Industria Chimică și Petrochimică. „În perioada 14-15 noiembrie vor avea loc, la Rîmnicu Sărat, lucrările Conferinței Naționale a Federației Sindicatelor din aceste ramuri de activitate. Vor fi înaintate cu acest prilej mai multe propuneri de măsuri privind revigorarea sectoarelor din industria chimică și petrochimică”, ne-a declarat, ieri, Ionel Bîțu. El a mai precizat că va fi analizat în același timp și modul în care au fost respectate de către Guvern prevederile acordului încheiat în vara acestui an cu confederațiile sindicale Cartel Alfa și BNS. „Este posibil ca după încheierea lucrărilor Congresului Național de la Rîmnicul Sărat să ne alăturăm colegilor noștri din Cartel Alfa, care pichetează în aceste zile sediul Guvernului”, a precizat Ionel Bîțu. (E.S.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.