Actionarul majoritar si administratia societatii Rafo Onesti nu au in vedere externalizarea unor activitati, trimiterea in somaj tehnic sau in concediu fara plata a salariatilor si nici initierea unui nou program de disponibilizare colectiva. Cu toate acestea – spune liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian – numarul salariatilor va fi redus, conform programului initial, prin desfiintarea a 29 de posturi, lunar, pina in luna septembrie 2009, dar si prin reducerea efectivului pe cale naturala (prin pensionari, transferuri etc.). „Administratia de la Rafo si actionarul majoritar – a precizat Ion Marian – solicita salariatilor, in continuare, respectarea programului de lucru si disciplina, realizarea sarcinilor zilnice de serviciu, initiativa din partea conducatorilor si salariatilor in abordarea unor lucrari directe si indirecte listate in programe si crearea unei atmosfere de lucru normala si de colaborare la nivelul tuturor factorilor umani din societate”.
Rafo se va confrunta cu problemele inerente crizei financiare si economice, care vor degenera, in fapt, intr-o criza de creditare bancara. Actionarii rafinariei au in vedere un program de modernizare, pe doi ani, inceput in februarie 2008, pentru care au nevoie de 350 de miliaone de euro. O parte din bani trebuie asigurati din credite bancare. (Petru DONE)
Rafo ocoleste varianta concedierilor in masa
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.