Autorizatia de mediu va fi valabila pe o perioada de 10 ani, cu 5 ani mai mult decit precizeaza legislatia în vigoare – a stabilit Guvernul, printr-o Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, adoptata saptamina trecuta.
În ceea ce priveste autorizatia integrata de mediu, aceasta va ramine valabila pe o perioada de 10 ani, asa cum este precizat si în legislatia în vigoare. Ca o exceptie, autorizatiile de mediu emise cu program pentru conformare sint valabile pe toata perioada derularii programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadenta de realizare a ultimei masuri din programul respectiv. În cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifica si conditiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competenta decide, dupa caz, pe baza notificarii titularului, mentinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informind titularul cu privire la aceasta decizie. Pina la adoptarea unei decizii de catre autoritatea competenta, este interzisa desfasurarea oricarei activitati sau realizarea proiectului, planului sau programului care ar rezulta în urma modificarilor care fac obiectul notificarii. De asemenea, avizul de mediu si acordul de mediu îsi pastreaza valabilitatea pe toata perioada punerii în aplicare a planului sau programului, respectiv a proiectului. (Petru DONE)
Lasă un răspuns