Patru agenti economici din Onesti au fost aspru sanctionati zilele trecute, in urma unui control desfasurat de inspectorii de la Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Bacau. Trei supermarketuri, sustine conducerea ASP, respectiv Avantgarde SRL, Rewe Romania si Profi Rom Food SRL au fost amendate cu cite 3.000 de lei fiecare pentru transportarea, depozitarea sau expunerea alimentelor sub forma de materii prime sau semifabricate la un loc cu produse consumabile fara prelucrare termica. „De asemenea, societatea First Business tot din Onesti, a fost sanctionata cu 2.000 lei pentru lipsa dotarii unitatii cu grup sanitar”, a declarat Oana Mocondoi, purtatorul de cuvint al ASP Bacau. In aceeasi perioada, alti opt agenti economici din Bacau, Onesti si Tirgu Trotus s-au ales cu amenzi de cite 600 lei pentru neprogramarea salariatilor la controlul medical periodic, iar societatea Ema Hart Impex din Bacau (magazin alimentar) a fost penalizata cu 4.000 lei pentru ca a continuat sa functioneze desi, in urma unui control anterior, ASP luase decizia de suspendare a activitatii acestuia. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns