Bunicii si bunicutele, beneficiari ai Clubului „60 plus” din Bacau, si-au dat intilnire joi dimineata, 1 Martie, la sediul acestuia, pentru a petrece la propriu, citeva ore, in cinstea venirii primaverii. In numar de circa 200, bunicii, impartiti in spectatori si artisti, si-au oferit unii altora, prin cintec, dans, poezie, aplauze si calde imbratisari, prilej de mare bucurie. „Cu acelasi spectacol pe care l-au sustinut aici, pensionarii vor merge luni, 5 martie, in vizita la colegii lor de virsta de la centrul din satul Harja, comuna Oituz. Acestora le vor darui, in afara de spectacol, felicitari, martisoare si pernute artizanale confectionate de ei”, a spus Mioara Costea, coordonatoarea Clubului „60 plus”. Inainte de asta, insa, bunicii ii viziteaza vineri, 2 martie, pe „nepoteii” de la Scoala din Izvoare, Bacau, cu hainute, dulciuri si jucarii. Pe 8 martie, de asemenea, beneficiarii Clubului „60 plus” din cadrul Primariei Bacau vor sustine la amiaza, pentru semeni, un spectacol la Cercul Militar pentru ca pe inserat sa fie ei spectatorii unei reprezentatii sustinute de Ansamblul Busuiocul, pe scenaTeatrului Bacovia Bacau. In prezent, de serviciile Clubului „60 plus” beneficiaza peste 250 de pensionari bacauani. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns