Sărăcia și pensiile de mizerie îi împing pe mulți pensionari să apeleze la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Bacău pentru împrumuturi de 30.000 de lei, care pot fi însă obținute doar de membrii cotizanți la CARP. Împrumuturile sînt vizate mai ales de bătrînii care rămîn fără nici un ban pînă la pensie și nu au cu ce își cumpăra măcar o pîine. „Eu și soția mea sîntem foarte bătrîni. Avem o pensie foarte mică, veniturile noastre cumulate abia ajung la două milioane și ceva. Soția este bolnavă cu inima și tensiunea, iar eu sînt diabetic. Trei sferturi din pensie se duce pe medicamente, iar restul pe mîncare și întreținere. Am stat la apartament cu două camere, dar am făcut schimb pe o garsonieră pentru a scăpa de datorii și plăti mai puțin la întreținere. Încercăm să ne drămuim pensia, după cum sînt prioritățile, dar se întîmplă să mai fie cîteva zile pînă la pensie și să nu mai avem bani pentru un medicament sau pîine. Atunci mergem la CAR și împrumutăm cîteva zeci de mii de lei pînă vine pensia”, ne-a spus Gheorghe Avram, de 78 de ani.
Majoritatea cererilor de împrumut vin din partea bătrînilor care solicită cîte 100.000 de lei, pe care-i achită imediat ce vine pensia. Banii sînt folosiți, de regulă, pentru achiziționarea medicamentelor. „Mai e aproape o săptămînă pînă primesc pensia, iar soțul a răcit. Nu mai avem bani în casă, copii stau în alt județ și nici ei nu o duc prea bine, așa că am venit aici să împrumut 150.000 de lei pentru pastile”, ne-a spus o bătrînă pe care am întîlnit-o pe holul de la Casa de Ajutor reciproc a Pensionarilor din Bacău.
La CARP Bacău sînt înscriși peste 10.000 de membri, iar pentru a obține un împrumut, pensionarul trebuie să cotizeze lunar cu 1% din pensie cel puțin 90 de zile și să prezintă adeverința de salariat sau pensionar a girantului. Pentru a obține un milion de lei, cotizația depusă la CARP Bacău este de 400.000 de lei, pentru cinci milioane cotizația ajunge la două milioane, iar pentru un împrumt de zece milioane trebuie să cotizeze cu patru milioane de lei. „Cele mai mici împrumuturi pe care le acordăm sînt în valoare de 30.000 de lei, iar cel mai mare este de zece milioane de lei”, ne-a declarat Petre Botică, președintele CARP Bacău.
De la începutul anului și pînă în luna august, prin Casa de Ajutor a Pensionarilor au fost acordate 4.536 de împrumuturi, în valoare de circa 15 miliarde de lei. Media lunară a solicitărilor venite din partea pensionarilor membri se ridică la 500 de cereri.
În ceea ce privește acordarea ajutoarelor de decese prin CARP Bacău, acestea s-au acordat la 205 pensionari, în valoare de 100 milioane de lei. Cuantumul lor se stabilește de la persoană la persoană, în funcție de vechimea ca membru și contribuția depusă. Casa de Ajutor Reciproc mai acordă și ajutoare pentru tratament în stațiuni. „Noi plătim o diferență la biletul de tratament pentru bătrînii cu pensii foarte mici. Achităm cam pînă la 15% din valoarea biletului. Pînă acum am acordat acest ajutor nerambursabil la 61 de membrii, pentru care am plătit în jur de 9,6 milioane de lei”, a mai spus Petre Botică. (C.T.)
Lasă un răspuns