Fanfara militară care aparținea Garnizoanei Bacău și care asigura suportul muzical la toate ceremoniile militare s-a desființat de la începutul acestei luni. Muzica pentru manifestările de la 1 decembrie a fost asigurată de o parte a fostei fanfare a Garnizoanei și de o parte a fanfarei Comandamentului Județean de Jandarmi. De altfel, aceasta din urmă va prelua atribuțiile pe care le-a avut Fanfara Garnizoanei Militare. În acest sens, la Comandamentul Județean de Jandarmi au început preselecțiile dintre tinerii recruți în vederea orgănizării unei formații complete.
Fanfara militară a Garnizoanei Bacău a fost înființată în 1963 și a fost alcătuită din istrumentiști care și-au făcut studiile la Școala militară de muzică Iacob Mureșianu, din București. „Restructurarea, redimensionarea și desființarea unor structuri militare, acte reale ale reformei organismului militar, au făcut ca ritmurile și sunetele muzicii să coboare de la „allegro” la „pianno” sau chiar la liniște totală. Desființarea structurii a fost înțeleasă cu inteligență de subofițeri. Doi militari cu experiență au ieșit la pensie, unul a fost promovat la o structură a Marii unități de tancuri, iar altul va merge la Focșani. Ceilalți șase fac demersuri pentru încadrarea pe funcții similare la alte structuri”, ne-a declarat purtătorul de cuvînt al Garnizoanei Bacău, maiorul Danuț Căldăraru. De cealaltă parte, în structura fanfarei de la Comandamentul Teritorial de Jandarmi (CTJ) sînt în prezent doar 11 instrumentiști, împreună cu șeful fanfarei. pentru o fanfară autentică sînt necesari cam 20 de instrumentiști, dar șeful mizicii de la Comandamentul Teritorial de Jandarmi, s-ar mulțumi și cu 18. „În prezent facem și noi demersuri pentru a-i prelua prin transfer pe cei șase subofițeri care au aparținut Fanfarei militare a Garnizoanei. În Moldova, la nivelul Ministerului de Interne nu mai există o altă fanfară decît cea din Bacău. La Ministerul Apărării Naționale mai există două formații, una la Focșani și una la Iași. Așa că membrii fanfarei de la CTJ se vor deplasa în toată zona de responsabilitate din Moldova. Ultima dată au fost solicitați la Galați, pentru instruirea militarilor care au depus jurămîntul”, ne-a declarat lt. Adrian Melinte, purtătorul de cuvînt al CTJ. (M. ROMANEȚ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.