Scandalul de la Parincea, unde unul dintre recenzorii angajați a renunțat la post pentru că vroia să fie rencenzor șef, a fost aplanat. Persoana în cauză, inginerul agricol Carola Măgdăliniș, a revenit la sentimente mai bune și a acceptat să participe la Recensămîntul General Agricol (RGA) chiar fără a obține funcția visată. Ea a recunoscut în fața autorităților locale că a greșit cînd și-a aruncat mapa de recenzor și și-a exprimat dorința de a reveni la lucru. Cererea sa a fost acceptată de primarul comunei, Guță Știucă, mai ales că un loc de recenzor rămăsese liber după ce altă persoană s-a retras.
RGA a continuat și ieri în tot județul, ultimele raportări indicînd că au fost recenzate 11.697 de gospodării. „Ritmul, deocamdată, fiind abia la început, este foarte bun. Dacă se străduiesc, recenzorii ar putea să-și termine cea mai mare parte din treabă pînă la 20 decembrie și să lase pentru ianuarie înregistrările mai dificile”, este de părere Eugenia Harja, directorul Direcției Județene de Statistică. Harja se așteaptă ca acest sfîrșit de săptămînă să fie „plin” pentru înregistrările RGA, deoarece oamenii stau mai mult pe acasă și pot fi găsiți mai ușor. (Florin P.)
Lasă un răspuns