Joi, 10 mai, MS Regele Mihai I, insotit de ASR Principesa Mostenitoare si ASR Principele Radu, au depus o coroana de flori albe la statuia fostului monarh Carol I, aflata pe Calea Victoriei, în fata Palatului Regal, cu ocazia Zilei Regalitatii, sarbatorita în fiecare an pe 10 mai. Cei trei au fost întâmpinati cu urale de aproximativ 200 de simpatizani ai monarhiei si membri PNTCD, care au scandat „Regele si Patria”, „Regele Mihai”, „Monarhia salveaza România”, „Majestate, va asteptam la Palatul Cotroceni”, la eveniment fiind prezenti si soldati ai Regimentului de garda. Tot joi, in cursul diminetii, in fata Palatului Elisabeta s-a dat startul „Maratonului Regal 2012”, eveniment sportiv organizat de Asociatia Corporeanima, cu sprijinul Casei Regale a României. In cursul dupa-amiezii, a fost programata ceremonia de premiere a cistigatorilor competitiei, dupa care, cu incepere de la ora 17.00, in gradina Palatului s-a desfasurat cea mai ampla actiune publica din ultimii ani, intitulata „Garden Party 2012”, la care au participat peste 3.000 de persoane, reprezentanti ai tuturor comunitatilor si profesiilor din România, personalitati din viata culturala, politica si diplomatica. Printre acestea s-au aflat istoricul Dan Berindei, actorii Eugen Cristea si Cristina Deleanu, pianistul Dan Grigore, Margareta Paslaru, Alina Sorescu si Alexandru Ciucu, Cornel Nistorescu, Valentin Stan, Stefan Caltia, Cristi Minculescu, Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo, Cristian Topescu, Daniel Constantin, Theodor Palelologu, alte personalitati. Dupa ce Ms Regele Mihai impreuna cu Altetele Sale Regale Principesa Margareta si Principele Radu i-au salutat pe cei prezenti in timp ce Fanfara „Muzica Reprezentativa a Armatei” intona „Imnul Regal”, a urmat un moment cu totul inedit oferit de „Iacarii Acrobati”, singura echipa privata de acrobatie aeriana din România, care a salutat din zbor Familia Regala a Romaniei si evenimentul anual „Garden Party”, in cadrul unui reusit recital acrobatic aerian. Ziua Regalitatii a fost sarbatorita pentru a treia oara, oficial, dupa 1947. Ziarul de Bacau va reveni cu alte informatii si imagini de pe parcursul desfasurarii evenimentelor dedicate Zilei Regalitatii. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns