Cei aproape 900 de absolventi de clasa a XII-a inscrisi anul acesta in sesiunea speciala a Examenului National de Bacalaureat, desfasurata in Bacau, vor sustine luni, 28 mai, prima proba scrisa, la Limba si literatura româna. Candidati au acces in salile de examen pina la ora 8.30 iar la ora 9.00 vor primi subiectele. Dupa cum se stie deja, aceasta sesiune se desfasoara in doua centre, la Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” si Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen”. Bacalaureatul special este destinat sportivilor de performanta si olimpicilor pe discipline, selectati in loturile nationale largite ale unor olimpiade si concursuri internationale, din vara anului 2012. „Pentru noi, aceasta sesiune speciala este un Bacalaureat absolut normal, care merge pe aceeasi metodologie dupa care se va organiza examenul si in celelalte doua sesiuni, destinate candidatilor care nu sint implicati in competitii internationale”, a subliniat Teodora Craus, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Urmatoarele probe scrise au fost programate in zilele de 29 (proba obligatorie a profilului), 30 (proba la alegere a profilului si specializarii) si 31 mai (Limba si literatura materna). Primele rezultate vor fi afisate in 31 mai, iar rezultatele finale, dupa contestatii, vor fi facute publice pe 1 iunie 2012. (L.H.)
Iulliann a zis
Pacat ca acesti olimpici folosesc fituici pentru a fenta sistemul. Ar trebui sa se inaspreasca supravegherea si acestor elevi.
geo a zis
Ar trebui sa li se dea subiecte diferite si mai usoare sportivilor; un sportiv care sta numai prin sali de sport si in cantonamente in timpul liber, nu poate sa fie la fel de bine pregatit ca un elev care e olimpic la materii teoretice si care are timp berechet sa studieze cu nasul in carti. Nu e corect.