Aflat în stare avansată de ebrietate, Mihai Mazilu, de 64 de ani, din Dărmănești, s-a împiedicat și a căzut peste plita încinsă a sobei, după care a luat foc. La spitalul din Moinești, personalul medical a constatat că bărbatul a suferit multiple arsuri, cele mai grave, de gradul III, fiind localizate pe mîna stîngă și pe coapsa dreaptă. Tot în această săptămînă, la aceeași unitate spitalicească, Aurel Țîncu, de 45 de ani, din Comănești, s-a prezentat cu arsuri de gradul III pe torace și pe membre, iar Sandu Pădureanu, de 24 de ani, din comuna Agăș, a fost diagnosticat cu arsuri de gradul II la piciorul stîng. Ambii pacienți s-au trezit în această ipostază după ce s-au opărit cu lichid fierbinte și astfel au ajuns pe paturile Secției de Chirurgie. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns