Un incident nedorit s-a petrecut ieri dimineață în biroul lui Daniel Scînteie, fost fotbalist și actual director sportiv la FCM Bacău, în sensul că a căzut o bucată din tavan. Scînteie a scăpat nevătămat pentru că era în altă parte. „Daniel nu era în birou pentru că îl trimisesem în oraș, cu treabă. Dacă era acolo și-l nimerea vreo bucată de moloz, nu se știe ce s-ar fi întîmplat. Este posibil ca și o lovitură în cap, Doamne ferește, să-i fi readus mintea la locul ei. Aici am glumit, bineînțeles, dar ar fi bine să vadă și primarul care mai sînt condițiile de lucru la noi. Cert este că prin tavan se vede tribuna”, a precizat Gheorghe Chivorchian în timpul conferinței de presă de ieri. Pentru cine nu știe, birourile FCM-ului Bacău se află sub tribuna a doua a Stadionului Municipal, de a cărui administrare se ocupă Primăria. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.