Speranța medie de viață a persoanelor seropozitive a crescut considerabil în ultimii ani. Mulți dintre cei infectați HIV cînd încă nu împliniseră vîrsta de un an, care fac parte din generația ’87, ’88 și ’89, trăiesc și nu au făcut boala SIDA nici acum, datorită, în primul rînd, tratamentului specific pe care îl urmează de multă vreme. Din cele 530 de persoane infectate HIV, aflate în evidența medicilor specialiști, mai mult de jumătate fac tratament antiretroviral. Acesta, în combinație cu un tratament adjuvant și o alimentație consistentă, are drept efect menținerea stării de sănătate a seropozitivului cît mai mulți ani. în 2005, 280 de persoane au beneficiat de terapie specifică, iar în prezent primesc un astfel de tratament aproximativ 250 de infectați HIV. Lunar, medicația lor costă 3,7 miliarde lei, iar suma este alocată din fondul asigurărilor de sănătate. Cu tratamentul unui seropozitiv se cheltuie, în medie, 16,3 milioane lei în fiecare lună. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.