• în acest an vor fi finalizate imobile similare și la școlile nr. 2, 4 și 18 din Bacău
Pînă la sfîrșitul acestui an școlar, 11 dintre unitățile de învățămînt din județul Bacău incluse în programul de construire a unor noi săli
de sport al Companiei Naționale de Investiții (CNI) vor beneficia de noile investiții. Prima dintre aceste săli a fost inaugurată, ieri, la Școala generală „Georgeta Mircea Cancicov” din Bacău, în prezența lui Sergiu Sechelariu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Îmbrăcați în costume populare, așezați frumos, pe două rînduri, zeci de elevi de la această școală s-au străduit să își întîmpine oaspeții așa cum se cuvine. Nici Sergiu Sechelariu nu s-a lăsat mai prejos și a făcut tot ceea ce i-a stat în putință ca să intre în grațiile copiilor: a jucat cu ei fotbal, i-a mîngîiat părintește pe creștet, a făcut poze și a stat cu ei de vorbă pe îndelete.
Nu au lipsit de la inaugurarea de ieri florile, pișcoturile, șampania și, evident, tradiționala Horă a Unirii. „Pînă la sfîrșitul acestui an școlar, 11 din unitățile de învățămînt din județul Bacău vor putea să
beneficieze de noile investiții”, a declarat Sergiu Sechelariu.
Pentru demararea acestui program a fost necesar, mai întîi,
ca administrațiile publice din localitățile în care urmează să se
construiască aceste săli de sport să pună la dispoziția CNI terenul
pe care urmează să se ridice noile construcții și să se ocupe de
viabilizarea zonelor respective. Dragoș Benea, viceprimarul
municipiului Bacău, ne-a declarat că, pentru acoperirea cheltuielilor
legate de viabilizarea terenurilor pe care se ridică sălile de sport de la Școlile nr. 2, 4 și 18 din municipiul Bacău, au fost alocate din bugetul local aproximativ zece miliarde de lei. „Cu acești bani, municipalitatea a finanțat executarea lucrărilor de alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, racord electric și telefonic pentru cele trei clădiri”, a mai precizat Dragoș Benea.
„Țiriac ar trebui să își pregătească Mercedesul pe care i-l datorează deja premierului Năstase. S-a îndoit că putem da în funcțiune 400 de săli de sport pînă la sfîrșitul lui 2004. Iată că ne pregătim acum ca, pînă în septembrie, să inaugurăm nu doar 400, ci 423 de noi săli de sport, iar restul pînă la 459 vor fi gata pînă la sfîrșitul anului”, a adăugat Sergiu Sechelariu. Secretarul de stat în MTCT s-a arătat chiar convins că, după ce va primi Mercedesul de la Ion Țiriac, premierul Năstase îl va invita să facă împreună un tur al Bacăului cu noua mașină. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns