Valoarea tichetelor de masă și de creșă acordate angajaților a fost majorată, prin indexare, la 9,35 de lei, față de 9,00 lei cât era până acum, valoare stabilită acum doi ani. De asemenea, a fost indexată valoarea sumei lunare care poate fi acordată de angajatori sub forma tichetelor de creșă la 420 de lei, față de 400 de lei până acum.
Conform Ministerului Muncii, valoarea nominală a unui tichet de masă poate fi indexată, semestrial, cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică. Totodată, valoarea sumei lunare acordată sub formă de tichete de creșă poate fi indexată semestrial cu indicele inflației comunicat de Institutul Național de Statistică. (Petru DONE)
A fost majorată valoarea tichetelor de masă și de creșă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.