A fost prelungit cu șase luni termenul de preschimbare a certificatelor de înmatriculare

Redacția Ziarul de Bacău

Cele peste 8.000 de firme care erau în pericol de a fi dizolvate pentru că nu și-au preschimbat actele de înmatriculare mai au încă șase luni la dispoziție ca să treacă pe la Oficiul Registrului Comerțului (ORC) de pe lîngă Tribunalul Bacău. Guvernul a decis să prelungească pînă la 31 decembrie 2004, pentru a cincea oară, termenul de preschimbare a certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală. La expirarea noului termen, comercianții care nu și-au schimbat vechile certificate se dizolvă de drept, se lichidează și se radiază din Registrul Comerțului. De asemenea, a fost prelungit, tot pînă după alegerile generale de la iarnă, termenul de preschimbare a autorizațiilor emise de primării pentru persoanele fizice și asociațiile familiale. Comercianții din această categorie, care pînă la 31 decembrie 2004 nu-și preschimbă autorizațiile de funcționare, vor fi de asemenea radiați din Registrul Comerțului.

Potrivit prevederilor art. 17, alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 76/2001, comercianții înmatriculați în Registrul Comerțului anterior datei de 31 mai 2001, erau obligați să schimbe certificatul de înmatriculare și pe cel de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare, conținînd noul cod unic de înregistrare, pînă la data de 30 iunie 2004. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.