Un cetățean turmentat a fost surprins, zilele trecute, de jandarmii din cadrul Grupării Mobile Bacău, în timp ce transporta mai multe bare metalice din fier beton, folosite în construcții. în urma identificării, jandarmii au descoperit că bărbatul, Nicu B., de 48 de ani, este domiciliat în localitatea Dragomirești, județul Vaslui și are antecedente penale. Activitatea de verificare pentru stabilirea provenienței barelor a fost îngreunată de faptul că bărbatul se afla într-o stare avansată de ebrietate. El le-a confirmat suspiciunea jandarmilor și a recunoscut că a furat barele de undeva, doar că nu-și amintește de unde. După continuarea cercetărilor, jadarmii au descoperit societatea de la care Nicu B. sustrăsese barele metalice, întrucît administratorul își recunoscuse marfa. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, pentru furt calificat, și a fost înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bacău, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.