Un gospodar din comuna Mărgineni nu a apucat să se bucure de porcul din coteț pentru că unul dintre consătenii săi a avut grijă să i-l fure chiar în noaptea Ajunului Crăciunului. Iosif Coman și-a dat seamă că-i lipsește animalul abia în dimineața de 25 decembrie, cînd a observat că lacătul de la coteț era tăiat, iar la cîțiva metri de gospodărie erau urme de sînge. Imediat, bărbatul i-a sesizat pe polițiștii din comună, care s-au luat după dîra de sînge și au ajuns la locuința lui Petrică Doboș, de 29 de ani, cunoscut cu apucături de hoț. Aici, polițiștii nu au dat peste tînăr, în schimb au descoperit ascuns sub pat o parte din porc și cleștele de tăiat metale. Petrică Doboș a dispărut de la domiciliu și urmează să fie dat în urmărire locală. (Fl. C.)
A furat porcul din coteț chiar în noaptea de Ajun
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.