Festivalul băcăuan al copiilor, «Arlekin», își va desfășura, săptămîna viitoare, cea de-a unsprezecea ediție. „Evenimentul, programat pentru intervalul 1-4 iunie, este o bună ocazie pentru unitățile de învățămînt de a prezenta publicului creații artistice ale copiilor pe care-i formează. Festivalul va mobiliza circa 30.000 de copii, începînd de la vîrsta preșcolară și pînă la liceeni. Printre manifestările devenite deja tradiție, am aminti «Săptămîna micului pieton», tîrgul de jucării «Pinocchio», Festivalul folcloric «Bobocel de la Bacău», «Panseluța de ciocolată», «Școala steluțelor», concursurile de cross, street-ball, mini-fotbal sau beach volley, demonstrațiile de rachetomodele ori arte marțiale, precum și expozițiile de pictură și grafică”, a precizat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei. De astă dată, dominanta festivalului «Arlekin» e integrarea europeană, așa cum apare ea în ochii celor mici, motiv pentru care numeroase acțiuni vor purta însemnul EU. De asemenea, se pune accent pe protecția mediului, prin activități gen constituirea Poliției Copiilor sau Parada Modei din deșeuri reciclabile. Festivalul se va bucura de transmisii pe postul de televiziune Atomic TV și va avea amplasate în zonele centrală, Nord și Aviatori nu mai puțin de patru scene de spectacol. Pe 1 și 2 iunie vor concerta aici formațiile pop HI-Q, Animal X, TNT, Akcent, Activ, Demmo, Rustic, D La Vegas, Fly Project, Demmo și Ana Lesko. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.