• bărbatul venise ca martor pentru un vecin • în timp ce era audiat, lui Ion Crăciun i s-a făcut rău, s-a așezat în bancă, i-a căzut capul într-o parte, a fost scos afară pe hol, iar în două minute a murit
Băcăuanii și magistrații care erau prezenți vineri, pe la prînz, în sala de ședinte numărul 10 a Tribunalului din Bacău au asitat înmărmuriți la decesul unui martor chiar în timp ce era audiat. Ion Crăciun avea 74 de ani și venise ca martor într-un proces în care era implicat Nicolaie Păduraru. Acesta din urmă și Mihai Olteanu se judecă de mai multă vreme în urma încheierii unui contract de vînzare – cumpărare pentru o bucată de pămînt.
Ieri, la Tribunalul băcăuan a avut loc un nou termen. Ca să-și dovedească dreptatea, Păduraru și-a adus cu el un martor, pe Ion Crăciun, de 74 de ani, un bătrîn care locuia pe strada Banatului nr. 11. Omul a așteptat cuminte în sală pînă i-a venit rîndul și, la un moment dat, președinta completului de judecată l-a chemat la bară, să depună mărturie. „Chiar eu îi solicitam răspunsuri prin judecător, așa cum se procedează. La un moment dat, am observat cum dă înapoi și se așează în banca avocaților. I-am făcut semn să se ridice în picioare. Și președintele completului a dat să spună ceva, dar nu a mai apucat, pentru că bătrînul a spus cu glas șoptit că-i este rău. M-am uitat atunci mai cu atenție la el și am observat că transpiră abundent”, ne-a povestit avocatul Vasile Agapie, cel care l-a și scos afară pe brațe din sala de judecată, și care este apărătorul lui Nicolae Păduraru.
„Eu chiar mă uitam la el în timp ce era audiat și am observat că tot dă înapoi din fața instanței și se așează pe bancă. Dădea semne de sufocare, clipea des din ochi. Am văzut că-i pică capul într-o parte și mi-am dat seama că este grav. Am sărit de la pupitru, am dat deoparte masa avocaților și l-au scos bărbații afară pe hol. Cred că încă mai sufla cînd l-au întins pe-o bancă în hol”, ne-a spus și Viorica Stanciu, grefiera de ședință.
Imediat s-a produs o zarvă greu de descris în cuvinte. Unii plîngeau, inclusiv judecătoarea, alții țipau, alții chemau disperați ajutoare. Cel care a încercat să-i dea primul ajutor a fost Mircea Fediuc, aflat pe holul Tribunalului. „Am încercat să-i fac respirație artificială, dar era deja prea tîrziu. Mi-am dat seama că este mort, pentru că nu mai avea puls”, ne-a spus omul. „Eu știu de la soția lui că avea probleme. În urmă cu vreo 15 ani, a avut un preinfarct, dar dimineață, cînd am venit încoace, nu avea nici un fel de probleme și nici nu mi-a spus că se simte rău”, susține Nicolaie Păduraru, omul pentru care Crăciun se pusese martor în proces.
Avocatul Vasile Agapie a sunat imediat la Salvare. Ambulanța a venit la scurtă vreme, însă medicii n-au mai avut ce face decît să constate decesul. Pînă la sosirea Salvării, cel care a făcut atmosferă pe holul Tribunalului a fost Mihai Olteanu, partea adversă în proces. „Vedeți ce i s-a întîmplat dacă s-a pus martor contra mea? Așa o să pățiți cu toții”, striga în gura mare, spre indignarea tuturor celor prezenți în hol. Olteanu a fost scos afară de polițiștii Tribunalului, care nu s-au ferit să-l apostrofeze verbal că nu-și poate ascunde dușmănia nici măcar după ce omul și-a dat duhul. După o scurtă investigație la fața locului, Ion Crăciun a fost transportat la Morga Spitalului Județean Bacău. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns