Absolvenții de facultate de anul trecut încă nu au diploma în buzunar

Redacția Ziarul de Bacău

• secretariatele facultăților nu pot elibera nici la această oră diplomele foștilor studenți • Imprimeria Națională a tipărit doar actele de studii ale absolvenților de licee

Schimbarea titulaturii fostului Minister al Educației Cercetării și Tineretului în actualul Minister al Educației și Cercetării dă bătăi de cap tuturor absolvenților, mai ales celor de studii universitare sau postuniversitare din Bacău. Chiar și cei care au terminat facultatea acum un an nu s-au văzut încă cu diploma în buzunar. „Am terminat Facultatea de Educația Fizică și Sport anul trecut și încă nu pot dovedi nimănui că sînt profesor. Am primit o adeverință care a ținut locul diplomei timp de șase luni. Acum, nici măcar aceasta nu mai este valabilă, că am terminat studiile de mai bine de un an”, ne-a declarat Mircea Bîrsan, profesor de educație fizică.

Cel puțin pînă pe 15 octombrie, secretariatele facultăților se văd puse în imposibilitatea de a elibera diplomele acestora. „Motivul acestei situații este acela că vechiul model de diplome nu mai este valabil și anul acesta. Se schimbă titulatura ministerului, se schimbă și modelul cu elementele de siguranță de pe actele de studii. Diplomele vechi, care au fost deja tipărite, sînt bune de dat acum la coșul de gunoi. Alți bani aruncați! Nu știu ce fac cei de la Imprimeria Națională, se mișcă foarte greu!”, ne-a declarat Adrian Apăvăloaie, secretar șef al Universității Bacău.

Cei care au avut cît de cît noroc au fost absolvenții de licee. Pentru ei, Imprimeria Națională s-a „mișcat” ceva mai repede, deoarece diplomele de liceu le erau necesare pentru înscrierea la facultate. „Dacă se va mai schimba de multe ori denumirea acestui minister, copiii noștri au de așteptat ani buni pînă vor vedea și diploma de facultate”, ne-a spus părintele unui student în anul I. (Olimpia FILIP)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.