ACCENTE Reabilitarea ecosistemelor: noi, sau cei de după noi ?

La intrarea spre centrul stațiunii Slănic Moldova există o pancartă uriașă prin care sîntem înștiințați că orașul-stațiune este o imensă rezervație botanică naturală ocrotită de lege. Atenționarea este binevenită în măsura în care cei ce observă anunțul se gîndesc la importanța întreținerii calității mediului ambiant, la ocrotirea frumuseților natrurale și păstrarea mediului de viață al faunei și florei din zona rezervată.

Din păcate, însă, mulți dintre noi nefiind în temă cu spinoasele probleme de mediu, trecem cel mai ades nepăsători pe lîngă tot felul de anunțuri și atenționări, considerînd că nu astfel de probleme ar fi prioritare pentru viețile noastre. Importantă ar fi o permanentă mediatizare, ca și punerea în practică a unor proiecte clare și de durată, de care să beneficieze mai ales generațiile viitoare. Pentru că acum nu se simte în nici un fel că ar exista proiecte care să încurajeze ocrotirea și revitalizarea mediului înconjurător aici, în această zonă de excepție, care este Slănicul Moldovei.

Specialiștii, și nu doar ei, consideră că este necesară efectuarea periodică a unor testări privind calitatea mediului ambiant, respectiv a gradului de radioactivitate, a analizei chimice a apei și, în special, a izvoarelor minerale, analize care să releve dacă s-au produs ori nu modificări esențiale în compoziția chimică a acestora. De asemenea, avînd în vedere una dintre lucrările naturii, care a făcut ca la Slănic Moldova să existe izvoare cu ape pentru tratarea unui larg spectru de boli ale aparatului digestiv, cum există doar în puține stațiuni din lume, se impune continuarea unor prospecțiuni care să evidențieze și să pună în valoare alte noi izvoare ce ar putea avea o deosebită valoare terapeutică. Sînt lucrări ce ar trebui executate periodic și numai prin implicarea efectivă a statului.

In altă ordine de idei: o bună parte a eforturilor de ocrotire a faunei și florei, precum și a resurselor de ape minerale, ar putea fi depuse, ca și în alte țări democratice, de organisme și organizații particulare. O mare calitate a acestor eforturi ar putea fi aceea că oamenii pe care nu îi interesează atingerea unor asemenea scopuri nu ar trebui să plătească pentru întreținerea naturii, așa cum fac contribuabilii în cazul în care la cîrma unor asemenea eforturi se află statul. De asemenea, întrucît organizațiile particulare nu folosesc fonduri obținute prin diverse mijloace impuse de lege, ci se bizuie în cea mai mare parte pe donații, acestea își orientează , în general, eforturile spre obiective punctuale. In plus, acestea sînt capabile să acționeze prompt, nefiind necesară obținerea de aprobări din partea unor foruri ale statului. Ca și în alte țări ale lumii, nenumărate grupări cu preocupări de mediu, ce ar putea ființa și la noi, animate de altruism, curiozitate științifică sau de pură dragoste față de frumusețile naturii, ar avea posibilitatea să întrețină diverse zone fără ca populația să aducă vreo contribuție directă, pecuniară, în acest sens. Astfel, dacă o organizație privată ar dori să păstreze în starea ei naturală o rezervație precum cea de la Slănic Moldova, eforturile acesteia ar intra în concurență cu o serie de interese politice sau de piață. Ceea ce nu înseamnă că lucrurile se pot împotmoli iremediabil. In cazul unei concurențe loiale de piață, organizația respectivă își poate folosi direct fondurile pentru a cumpăra zona respectivă. Există suficiente exemple de acest fel în diferite țări, precum SUA. Veniturile obținute din activitățile promovate, sau cel puțin o parte dintre acestea, ar urma să fie folosite pentru conservarea și punerea în valoare, în folosul colectivității, a resurselor ecosistemelor.

Sigur, pe marginea unui asemenea subiect, extrem de generos, se pot face multe divagații. Esența rămîne, însă, una singură: ce avem, cum protejăm, cum valorificăm, cine trebuie să se implice, cu ce mijloace. Degradarea continuă a mediului natural românesc, îndeosebi în ultimii 14 ani, tinde să devină cronică, cu consecințe pe care deja le suportăm. Cînd, dar mai ales cine își îndreaptă atenția și spre această urgență a începutului de secol și de mileniu? A aștepta să facă alții, nu noi, este o atitudine condamnabilă. (Romulus Dan BUSNEA)