După ani buni de la prăbușirea sistemului comunist, Congresul Partidului Popular European a adoptat, de curînd, o importantă rezoluție care condamnă comunismul totalitar. Prin aceasta, se solicită celor care au făcut parte din agențiile comuniste represive, sau care au fost implicați în crime împotriva umanității, să se rețină de la a-și asuma o funcție politică în cadrul instituțiilor Uniunii Europene. Totodată, Partidul Popular European a prezentat, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, încă de anul trecut, un proiect de rezoluție privind investigarea crimelor comise de regimurile comuniste.
Este, într-adevăr, o premisă adoptarea unor astfel de atitudini la nivel european ce pun pe același plan comunismul totalitar și totalitarismul nazist și fascist, considerate cele mai grave boli ale umanității și care au generat milioane de victime. De ce acest pas? Pentru că în diferite zone ale lumii cîteva regimuri comuniste totalitare se mai agață de putere, această ideologie continuînd să pericliteze pacea mondială și libera dezvoltare a țărilor lumii și, de asemenea, pentru că amintirea crimelor comise trebuie păstrată tocmai spre a se împiedica renaștera ideologiilor și practicilor totalitariste.
Făcînd o „trecere prin istrorie”, să ne aducem aminte că, în 1917, în Rusia Sovietică partidul bolșevicilor transforma puterea populară în dictatură a proletariatului, mai exact spus în dictatură a partidului asupra proletariatului, ca și asupra celorlalte componente ale societății. Acel partid considera că legitimitatea îi era conferită de istorie și afirma răspicat că întruchipează conștiința proletariatului. Iar pentru a transmite acest mesaj ca o certitudine, maselor, a folosit un aparat totalitar pentru „percepție”, acordînd o anumită siguranță societății, pe care a educat-o și reeducat-o în special în lagărele Gulagului. Mai tîrziu, în Germania anilor ’30, național-socialismul întemeiat pe rasism afirma superioritatea „rasei ariene” și o necesitate pur istoriucă de a o situa pe primul loc în lume. Din aceste rațiuni avea să se inspire și să „educe”, mai apoi, rasa superioară, să dezlănțuie genocidul terminator asupra popoarelor, ca și exterminarea în masă a indivizilor pe care îi considera că împiedică formarea puternicei națiuni naziste.
Ambelor dictaturi ideologice totalitare le-au fost caracteristice deportările, execuțiile și internările masive în lagăre a populațiilor care-și dădeau seama de dezastru și încercau să tragă un semnal de alarmă.
Marxism-leninismul, adoptat forțat de statele ocupate militar de către Armata Roșie, conținea în germene deriva stalinistă: cult al aparatului de partid și confiscare a dictaturii proletariatului în beneficiul puterii personale; în locul dispariției statului, transformarea lui în stat polițist. Cultul personalității lui Stalin, transmis pînă la Ceaușescu, ca și teroarea, întreținute cu mare grijă, au atins cote paroxistice de neimaginat în acele momente. Greutățile mari care au existat în Uniunea Sovietică pînă la izbucnirea celui de-al doilea război mondial: foametea cumplită, sărăcirea tuturor categoriilor sociale, productivitatea redusă, falimentarea agriculturii, dar și a altor ramuri, în special a industriilor ș.a. s-au datorat Terorii Roșii, care a făcut milioane de victime și a distrus orice inițiativă creatoare a maselor, urmărindu-se desființarea totală a vechilor structuri feudale și capitaliste. Dacă foametea din anii 1919 – 1921 datorată revoluției bolșevice, războiului civil și dezorganizării generale, a produs șase milioane de victime, în anii 1922 – 1933 numărul celor care au murit de foame a depășit 8 milioane, și aceasta în situația în care URSS exporta cereale din care numai o parte ar fi putut evita această omucidere în masă.
Din analizele întreprinse de istoricii ruși, și nu numai de către ei, rezultă că Stalin, cu bună-știință a produs aceste grozăvii pentru a pedepsi țărănimea care nu înțelegea în ruptul capului necesitatea colectivizării, căutînd astfel să-i distrugă cu sînge rece pe toți aceia care i se împotriveau. „Teroarea roșie” cea mai cumplită a avut loc între anii 1937 – 1938, cînd au fost întocmite de securitatea statului – vestitul NKVD, devenit ulterior KGB – zeci de milioane de dosare și cînd numărul celor arestați, deportați sau executați a fost maxim, numărul celor executați anual ridicîndu-se la sute de mii; numai în anul 1937 sau pronunțat 353 680 de condamnări la moarte, execuțiile avînd o frecvență – în unele zile – de peste o mie de persoane.
Astfel de orori au avut loc nu numai în URSS, ci și în celelalte țări foste comuniste, între care România figurează, la acest capitol, la loc de frunte. Vina lui Stalin, ca și a celorlalți dictatori și a anturajelor lor față de popoarele nimicite de acest flagfel pentru represiunile de masă și tot soiul de ilegalități este enormă și de neiertat. Aceasta este o lecție pentru toate generațiile. Astfel, în Rezoluția adoptată de Congresul Partidului Popular European se susține „deplina dezvăluire a adevărului referitor la crimele comunismului în perioada regimurilor totalitariste, ca o modalitate de renaștere morală a societății în Europa post-totalitară”.
Rezoluția pe care am prezentat-o la început susține, practic, la nivel european, prevederile punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, din anul 1990, prin care se interzicea accesul în funcții de conducere al foștilor membri din ierarhia partidului comunist și Securității. Lucru de care, din păcate, nu s-a ținut cont, considerîndu-se și azi de către autorități că lupta cu trecutul și dezgroparea de morminte nu folosesc la nimic. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns