Ultimele două meciuri di etapa a XIV-a a ligii a III-a, seria I, au adus formațiilor băcăuane o victorie, dar și un mic dezastru, Aerostra pierzînd la Fălticeni cu un impardonabil 2-7. „A fost, din păcate, cel mai slab joc de cînd sînt eu antrenor. nu vreau să găsesc scuze, dar e destul de greu să te trezești lam ora 6,00 dimineața pentru a pleca la drum pentru un meci care începe la ora 11,00. Apoi, tinerețea jucătorilor și-a spus cuvîntul, pentru că în astfel de cazuri nu ai cum să eviți fluctuațiile de randament”, a declarat antrenorul Costel Cîmpeanu. Pentru gazde au marcat Pînzaru (7′), șuleru (21′), Homneac (31′, 41′, 53′), Ailenei (43′) și Tanca (66′ – penalty), în timp ce oaspeții au înscris prin Mărăndoiu (45′) și Petrea (66′ – penalty). în ceea ce -i privește pe „pinguinii” conduși de Florin Pavel, aceștia au continuat evoluția bună din etapa trecută și și-au trecut în cont alte trei puncte. De asta dată a fost, însă, vorba de o victorie obținută în deplasare, pe terenul celor de la Trabskurier Sf. Gheorghe. Willy a înscris rapid prin chinezul Wu Wei (4′), pentru ca Vameșu (10′) să mărească diferența la două goluri. Gazdele au punctat prin Chirciu (25′), dar atît, ceea ce a făcut ca băcăuanii să plece victorioși. Rezultatele complete ale etapei: Roseal Od. Secuiesc – Petrolul Moinești 0-1, Leonard Pașcani – Politehnica Galați 0-1, CSM Rm. Sărat – CFR Pașcani 5-0, Oțelul II Galați – Ceahlăul II Piatra Neamț 2-1, Pambac Bacău – KSE Tg. Secuiesc 1 -0, Poli II Iași – Laminorul Roman 1-2, FCM II Bacău – Energia Vulturu 0-2, Juventus Fălticeni – Aerostar Bacău 7-2, Transkurier Sf. Gheorghe – Willy Bacău 1-2. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.