Acte bune doar în caz de control

Redacția Ziarul de Bacău

• firmele solicită autorizație pe linie de protecția muncii, dar nu mai vin să le ridice • peste o sută de documente zac de anul la Inspectoratul de Muncă din Bacău

La Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău se găsesc peste 100 de autorizații de funcționare pe linie de protecția muncii neridicate de agenții economici. „Aceste autorizații au fost eliberate anul trecut, înainte de a se schima modul de acordare a lor. Patronii nu au mai venit să le ridice din diferite motive, deși aceste autorizații sînt valabile”, ne-a declarat Ioan Andrei, inspector șef adjunct al ITM Bacău. Reprezentanții acestei instituții sînt de părere că firmele nu au mai venit după autorizații din două motive: fie și-au încheiat activitatea, fie pur și simplu s-au lăsat lehamite „De regulă, patronii vin să le ridice în momentul în care sînt controlați”, a mai spus Ioan Andrei.

Prin Ordonanța de Guvern 76 din 2001, referitoare la simplificarea unor formalități pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților, agenții economici au obligația să se prezinte la Biroul Unic de la Camera de Comerț. Aici dau o declarație pe propria răspundere prin care confirmă că activitatea se desfășoară în conformitate cu prevederile legislației din domeniul protecției muncii. Acest demers nu-i costă nimic pe reprezentanții firmelor. După înregistrarea declarațiilor întreprinzătorilor la Camera de Comerț, inspectorii de muncă au obligația să efectueze controale pentru a vedea la fața locului dacă patronul respectă sau nu declarația dată. În caz contrar, firma riscă să primească amenzi între 10 și 35 de milioane de lei. (C.T.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.