Actorul bacauan Nicolae Rosioru a devenit un prodigios autor de poezie si proza de cind a iesit la pensie. Sau, mai corect spus, la aceasta virsta a avut norocul sa-l intilneasca pe universitarul Ioan Danila, pasionat cercetator al culturii bacauane si director al Editurii „Egal”, care l-a incurajat sa scrie dar si sa scoata din sertar manuscrise vechi de 30 de ani si sa le prezinte publicului bacauan. Dupa romanul „Prapastia”, publicat in anul 2007, debutul sau ca prozator, la virsta de 81 de ani, Nicolae Rosioru a publicat in 2008, tot la „Egal”, „Excursia”, un volum de nuvele si versuri pentru copii, si romanul „Ana”. Joi, 26 martie, actorul bacauan va lansa, de la ora 17.00, la Scoala „Spiru Haret” Bacau doua recente aparitii editoriale, romanul „Otrava” si volumul de versuri, epigrame si aforisme „Unde mai esti, iubire”, publicate la Editura „Egal”. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns