Anul acesta se împlinesc 1700 de ani de când la Milan (Mediolanum), împărații romani Constantin și Licinius au trimis o scrisoare tuturor guvernatorilor din imperiu prin care religiei creștine i se acordau drepturile cuvenite până atunci doar cultelor păgâne. Edictul (sau decretul) de la Milan, din februarie 313 consfințea, nu numai încetarea oricăror persecuții împotriva creștinilor, dar acorda acestora drepturi și libertăți de care nu se mai bucuraseră vreodată în Imperiul Roman.
În Edict se legifera: „Eu, Constantin Augustul, cât și eu, Licinius Augustus, când ne-am reunit în chip fericit la Milano și am luat în discuție toate aspectele privind binele și siguranța publică, am socotit de cuviință că trebuie să reglementăm în primul rând – printre alte dispoziții menite să asigure viitorul majorității cetățenilor – pe acelea care se referă la respectul față de Divinitate, astfel încât să oferim și creștinilor, ca și tuturor celorlalți oameni, libera posibilitate de a urma fiecare credința pe care o alege, pentru ca orice natură divină există în sălașurile cerești să se poată îndupleca și manifesta în chip favorabil față de noi și față de toți cei aflați sub oblăduirea noastră.
De aceea am considerat – în spiritul unei politici sănătoase și pe deplin îndreptățite – că este necesar să decidem ca nici unui om să nu i se mai refuze această opțiune, fie că s-a legat sufletește de religia creștinilor, fie de alt cult despre care simte că este cel mai potrivit pentru sine: așa încât Divinitatea Supremă, a cărei cinstire o respectăm cu inimi eliberate, să ne poată împărtăși întru toate obișnuitele Sale favoruri și semne de bunăvoință.
Se cuvine, așadar, ca Excelența Ta să afle ce am hotărât: ca – suprimând în întregime toate restricțiile ce erau conținute în documentele expediate anterior pentru birourile tale cu privire la numele de creștini – să abolim prevederile ce ni s-au părut întru totul sinistre și străine de clemența noastră și să permitem de acum înainte oricăruia dintre cei ce nutresc voința de a urma religia creștinilor să o poată face în mod liber și pe față, departe de orice temere și tulburare (din afară).
Am crezut că este necesar să aducem la cunoștință solicitudinii tale aceste decizii cât mai pe larg, spre a te convinge că le-am acordat numiților creștini îngăduința deplină și absolută de a-și practica religia”.
După Edictul din 313, împăratul Constantin a comandat construirea unei bazilici în cinstea Apostolului Pavel și la sugestia Papei Silvestru (314-335) („Eodem tempore fecit Constantinus basilicam Beato Apostolo ex suggestione Silvestri episcopi”), a depus osemintele într-o raclă de bronz. Este mărturia pe care o găsim în Liber Pontificalis, un fel de istorie bisericească.
Pr. prof. dr. Constantin Leonte
Lasă un răspuns