Ad valorem

Redefinirea valorii

Cu ani în urmă (deceniul nouă al secolului trecut) am fost fascinat de conceptul de valoare și de teoria care se ocupa cu studiul valorilor, axiologia. Ambiguitatea și multitudinea definițiilor date valorii au generat și o dorință de (auto)lămurire și de operaționalizare a acestui concept fundamental. Și pentru ca lucrurile să devină și mai preocupante pentru mine, am aflat că axiologia nu se interesează de teoria valorilor economice… Or, ce fel de teorie generală a valorii mai poate fi considerată axiologia de vreme ce o categorie atît de importantă de valori era ignorată în mod deliberat? Citeam, contrariat, că mecanismele de evaluare a operelor de artă se deosebesc total de mecanismele de evaluare a lucrurilor obișnuite…
Ciudat!
Iar explicarea valorilor economice doar prin prisma teoriei marxiste a valorii-muncă, teorie conform căreia acestea erau generate doar de „cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii”, îmi punea problema fundamentală a criteriilor de evaluare și, în context, a motivului pentru care teoria valorii-utilitate nu era acceptată în spațiul ideologic comunist-bolșevic. Am încercat un artificiu logic, în dorința de a face compatibile cele două teorii axiologice considerate a fi diametral opuse, una așezată la temelia construcției comuniste (teoria valorii-muncă), cealaltă fiind intrinsecă lumii capitaliste (teoria utilității marginale). Am reformulat numele teoriei marxiste a valorii și i-am spus „teoria utilității muncii”, dar accentul rămînea tot pe ideea muncii creatoare de bunuri materiale a căror utilitate/valoare era, în regimul totalitar, deja stabilită în procesul planificării hipercentralizate.
între timp, sau cum se mai spune, estimp, am redefinit economicul ca fiind domeniul alegerii, combinării și consumării mijloacelor în vederea atingerii unor scopuri prealabil determinate. în mod paradoxal, o asemenea viziune era și conformă ideologiei comuniste dominante (stabilirea cu claritate a scopurilor fiind și una dintre prerogativele planificării), dar și contrarie acesteia (prin neprecizarea factorului decident în stabilirea scopurilor). Era un prim pas înspre logica terțului inclus, a viziunii transdisciplinare care era deja în circulație pe piața ideilor – și a gîndirii integratoare de tip holist, specifică postmodernității demarate în lume concomitent cu cotropirea de noi teritorii de către ideologia comunistă, totalitară (anii ’50). Mai exact, am elaborat Metodologia Scop Mijloc (denumită inițial Binomul Scop Mijloc) și, după ce am definit omul și esența umană ca sumă și produs al scopurilor pe care le propune și a mijloacelor de care dispune, am încercat să redefinesc valoarea prin prisma identității esențiale dintre scopuri și mijloace, dar și a legăturii inexorabile dintre acestea. Mai exact, am definit valoarea ca fiind dată de înălțime scopurilor propuse și de accesibilitatea mijloacelor apte să ducă la atingerea scopului. Această definiție făcea posibilă explicarea valorii artistice deopotrivă cu valorile economice sau a celor spirituale. Concret, un lucru sau un fapt uman are o valoare care este dată de înălțimea scopurilor la care poate contribui acel lucru sau fapt uman și de mijloacele necesare pentru producerea lor. Pentru simplificare, am putea substitui conceptul de scop cu acela de dorință și atunci vom avea următoarea definiție operațională a valorii unui lucru (spre exemplu, un măr). Dacă dorim cu ardoare să avem și/sau să consumăm un măr comparăm intensitatea acestei dorințe (scop) cu posibilitățile (mijloacele) reale, prezente sau viitoare, apte să ne împlinească dorința de a avea sau de a consuma un măr.
în plan spiritual/abstract lucrurile stau la fel, ignorînd, prin aceasta, falsa graniță dintre lumea lucrurilor și lumea ideilor. Cu alte cuvinte, atunci cînd citesc undeva despre „valori spirituale românești” le vizualizez gîndindu-mă la gama scopurilor pe care le pot atinge acestea și la mijloacele necesare atingerii lor. Astfel, prin noua definire a valorii se poate face o translare rapidă din sfera conceptelor abstracte în sfera lucrurilor palpabile, practice și pragmatice. Prin acest procedeu am „descoperit” că socialismul (descris în teorie) este un deziderat prea înalt în raport cu mijloacele (existente în practica acelui timp). Cu alte cuvinte, socialismul nu putea avea valoare, sau dacă avea una, aceasta era foarte slabă datorită puținătății mijloacelor, unul dintre mijloace fiind și mecanismele economice care ar fi trebuit să genereze bunăstare.
în fine, atrag atenția cititorilor că voi aplica toată această teorie a valorii la o lucrare recentă intitulată (pretențios) „Fundamentele valorii. Arhetipuri ale spiritului românesc” scrisă de universitarul ieșean Traian Dinorel Stănciulescu. în mod firesc, vor exista și dezacorduri, dar și idei care să asigure o eventuală restructurare și rescriere a acestei interesante lucrări. (Liviu DRUGUS,
Universitatea George Bacovia)ogic comunist-bolșevic. Am încercat un artificiu logic, în dorința de a face compatibile cele două teori

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!