Adio primăvară și toamnă

Redacția Ziarul de Bacău

• specialiștii confirmă faptul că clima din România va fi una meditaraneană: veri secetoase și ierni lungi și geroase

Trecerea bruscă de la temperaturile scăzute ale iernii la cele fierbinți ale verii, în decursul a doar cîteva zile, fără a se mai pomeni de primăvară, va reprezenta, în scurt timp, starea firească a climei din România. „În țara noastră se va ajunge ca două dintre cele patru anotimpuri să dispară, rămînd doar vara și iarna. Vom avea ierni lungi și geroase, și veri uscate. Deja s-a constatat de către specialiști o încălzire globală a Pămîntului, care va determina o schimbare a zonelor de climă de la sud spre nord, cu efecte foarte numeroase. Toate acestea reprezintă efectul vizibil al industrializării intense și a efectului de seră. Adică radiațiile solare care ajung pe pămînt nu mai părăsesc Terra. Fluctuațiile mari de temperatură observabile în ultimii ani și în România vor avea efecte nefaste, îndeosebi în sudul și în estul țării. Cantitatea de precipitații se va micșora și nu se va mai putea face agricultură fără irigații. Specialiștii din zona sudică a țării se gîndesc de pe acum la ce fel de plante vor putea cultiva în noile condiții atmosferice”, ne-a declarat prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu, din cadrul Universității Bacău.

Fără a face profeții nostradamice, universitarul băcăuan împărtășește opiniile confraților din instituțiile de profil occidentale conform cărora „aceste fenomene sînt ireversibile pentru că evoluează într-o direcție deloc optimistă, iar dezvoltarea industrială nu poate fi stopată”. Seria catastrofelor prezise de specialiști este demnă de o terifiantă imagine a unei plante acoperite de ape, deoarece nivelul Oceanului Planetar va crește datorită topirii ghețarilor, după care o serie de teritorii joase vor fi parțial acoperite de gheață, între cele afectate fiind deltele.

Cu alte cuvinte, revenind la România, generațiile viitoare vor cunoaște farmecul primăverii și bogăția toamnei din cărți și amintiri. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.