Adio, Zoo!

Administrator

Florin CRĂCIUN

Grădinile zoologice vor deveni amintire. Cel puțin așa spun reprezentanții ascociațiilor de protecție a animalelor, care în această dimineață se vor afla la Buhuși, unde grădina zoologică, altădată punctul de atracție al Moldovei, a fost închisa de cîteva luni, și animalele și-au făcut deja bagajele.
înființată cu mai bine de trei decenii în urmă, grădina zoologică din Buhuși este singura din țară aflată sub tutela Inspectoratului Școlar și a adăpostit ani de-a rîndul animale care au constituit atracția zonei. Acum, fostul zoo a devenit amintire. în timp, animalele au murit de foame pe capete, iar acum, după ce numărul lor s-a redus substanțial, bietele feline își fac bagajele. Azi dimineață, o leoaică și doi lei au urcat în avion cu destinația Africa. âi va însoți leul Sindbad, care pînă ieri a distrat copiii și trecătorii în grădina zoologică improvizata în parcul din centrul Bacăului. „Din donații am reușit să adunam banii necesari pentru acest transport. Nu vă pot spune suma, pentru că nu m-am ocupat personal. Important este că felinele vor beneficia de toată atenția pentru că aici, la Buhuși, spațiile nu corespund noemelor europene”, ne-a declarat Jane Sandersen, reprezentata Asociației „Born Free” din Anglia, care s-a ocupat de acest transport.
Cei care au ocrotit animalele de la Buhuși abia își pot stăpîni lacrimile la gîndul despărțirii. „De 15 ani m-am ocupat de grădină, care a fost a doua mea casă. Au fost și ani, mai grei, cînd nu prea avem ce să le dăm de mîncare, dar acum au tot ce le trebuie. Mai puțin spațiu. Este mai bine pentru animale, că vor fi duse în altă parte, dar acum e ca atunci cînd te desparți de cineva drag”, spune profesorul de zoologie Mihai Gheorghiu”. Cea mai mare problemă ramine cu cei trei lei bolnavi care au ramas la gradina zoologică din Buhuși, si pe care nimeni nu îi vrea. „Sînt vreo 41 de grădini zoologice în țară acreditate, dar aproape niciuna nu corespunde standardelor. Pentru cei trei lei bolnavi, este mai bine să rămînă la Buhuși, ca să poată fi îngrijiți”, ne-a declarat Ionuț Leșovici, manager proiect Asociația pentru Protecția Animalelor din România. Pentru hrana animalelor rămase la Buhuși, muribunda gradină zoologică este încă sponsorizată de Agricola International, dar nici asta nu poate dura la nesfîrșit. Lichidarea definitivă a grădinii zoologice din Buhuși este programată să se termine în luna octombrie, după care în locul ei se vor construi, cel mai probabil, sere de legume.

casetă

are foto cod „leul1” – Ziarul britanic vorbește despre orașul „Bahuși”

Leii de la Buhuși, eutanasiați de presa britanică

Răzvan BIBIRE

Un articol apărut ieri în cotidianul londonez Daily Telegraph a anunțat
că cei trei lei de la grădina zoologică de la Buhuși vor fi eutanasiați de
autoritățile române deoarece acestea nu ar fi găsit nici o altă grădină
zoo care să-i preia. Conform Realitatea.net, care preia articolul din
ziarul britanic, „Bella, Roman și Gypsy, trei lei de la grădina orașului
băcăuan Buhuși, au fost deja condamnați la moarte prin injecție letală,
ei fiind refuzați de alte parcuri zoo pentru că poartă urmele malnutriției
și a vieții mizere”.
Pe de altă parte, o asocieție pentru protecția animalelor din România
a anunțat săptămîna trecută că leii de la Buhuși și leul Simbad din
Bacău vor fi transportați cu o cursă charter în Africa de Sud. Viorica
Marcu, directorul Direcției de Servicii Publice din Primăria Bacău, ne-
a confirmat ieri că cele patru feline vor pleca astăzi de pe Aeroportul
din Bacău spre Johannesburg, via Frankfurt. „Informația din presa
britanică este eronată. Leii vor pleca din Bacău mîine (astăzi – n.n.).
Cei trei lei de la Buhuși vor fi aduși dimineață iar de la 9.30 va fi luat și
leul de la Bacău. Animalele vor fi încărcate în cuști speciale și vor
zbura cu avionul în Africa de Sud”, ne-a declarat Viorica Marcu.
puțin așa spun reprezentanții ascoc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.