Majoritatea sînt substanțe chimice de sinteză care nu se găsesc în mod natural nici în regnul vegetal nici în cel animal, deci nu ar trebui să facă parte din alimentația noastră. Organismul uman, văzut prin prisma biochimică, nu deține căi metabolice proprii acestor substanțe, iar pe de altă parte, aceste substanțe care sînt obținute în urma unor reacții chimice „în eprubetă”, sînt lipsite de energiile vitale pe care în mod natural substanțele produse de natură le conțin. Ei sînt consumatori de energie vitală din rezerva proprie a organismului.
Coloranții alimentari sînt substanțe de sinteză ale căror molecule au proprietatea de a se fixa ori pe grăsimi ori pe fibrele celulozice din alimente. Cele mai nocive sînt cele care se fixează pe grăsimi, pentru că acestea odată ajunse în organism se vor depune în țesutul adipos, colorîndu-l, iar mai tîrziu pot genera diverse probleme de sănătate.
Conservanții sînt substanțe chimice care împiedică dezvoltarea microorganismelor prin blocarea unor enzime vitale ale acestora sau prin distrugerea membranei lor celulare. Nu avem nici o garanție că aceste fenomene, chiar dacă nu sînt sesizabile prin mijloacele actuale de investigare, nu au loc și în organismul nostru, undeva la scară moleculară, dar cu efecte grave în timp. În ultima perioadă, piețele noastre au fost invadate de tot felul de fructe a căror perioadă de coacere este în cu totul alt sezon al anului. În mod normal fructele, în special cele de toamnă, se pot păstra o perioadă de timp, dar semnele îmbătrînirii și degradării lor vor deveni evidente. Cum de, totuși, cele din comerț arată de parcă tocmai ar fi fost luate din pom? Nimic mai simplu: după recoltare, ele sînt tratate cu niște substanțe care împiedică degradarea lor fizică. Dar ceasul biologic al fructului lucrează în continuare, energiile degradîndu-se și fructul devenind o masă vegetală moartă. Dacă aceste substanțe ar rămîne doar pe coaja fructului, nu ar fi nici o problemă, dar ele se absorb în interior, de aici rămînînd doar un pas pînă la pătrunderea lor în organismul nostru. Știm despre aceste substanțe că în doze rezonabile nu au efect toxic vizibil și imediat asupra organismului uman, dar nu știm ce efecte pot avea în timp la scară moleculară și ce boli ascunse ar mai putea favoriza.
Margarina, despre ea se afirmă într-un mod cu totul hazardat că este un produs natural. Este adevărat că la baza procesului de fabricație stau uleiuri vegetale, dar nu știu cît de natural mai este un produs care este supus unei hidrogenări la cald, în prezența nichelului pe post de catalizator. Rezultatul acestui proces este acea masă albă, a cărei structură chimică diferă exact prin caracteristica de bază care face uleiul vegetal mai sănătos decît grăsimea animală și anume gradul de nesaturare (exprimă prezența unor duble legături în molecula grăsimilor din uleiul vegetal și care lipsesc la grăsimile animale). Deci diferența dintre margarină și grăsimea animală este doar de origine, organismul uman depunînd același efort energetic pentru metabolizarea amîndorura.
-aici va fi introdus „tab.doc”
Alimente cu potențial cancerigen ridicat
Slănina, conservele de carne și peștele afumat conțin nitrați aditivi, care pot interacționa cu substanțe chimice din alimente și din organism, formînd nitrozamine, compuși cu un ridicat potențial cancerigen.
Untul, margarina, maioneza și uleiul au conținut caloric ridicat. Se recomandă consumarea acestora în proporție de 30 la sută din totalul caloriilor.
Ficatul și carnea grasă, de asemenea, au un potențial cancerigen ridicat. Celulele cancerigene se acumulează în ficat și stratul adipos.
Tutunul produce cancer la gură, laringe, esofag, pancreas, stomac, vezică biliară și plămîni.
Alcoolul produce cancer la stomac, ficat, gură, esofag și laringe.
Aditivii alimentari, coloranții și conservanții au potențial cancerigen.
Drd. ing. Iulia Barbu
Fitoterapeut, Farmacia Naturii, telefon 0234/537346, 517311, 520728i vegeta
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.