Poliția Bacău a anunțat, ieri, începerea urmăririi penale împotriva Cristinei Zaharia, fost administrator la Asociația 83, sub acuzația de delapidare, în dosarul care privește fraudele din gestiunea asociației amintite. Anunțul vine ca răspuns la nemulțumirea exprimată de viceprimarul Constantin Scripăț în legătură cu tergiversarea anchetei de la Asociația 83. în adresa Poliției se mai arată că în același dosar s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, urmînd ca la finalizarea acesteia să se poată stabili valoarea exactă a prejudiciului, modalitatea de producere și persoanele răspunzătoare. Potrivit viceprimarului Constantin Scripăț, în baza documentului primit de la Poliție, primăria va putea organiza, împreună cu un comitet de inițiativă, alegeri pentru desemnarea noii conduceri a asociației. Disperați că nu știu ce s-a întîmplat cu banii lor și care este valoarea fraudei, locatarii din asociație au trimis adrese peste adrese la toate instituțiile statului abilitate să verifice activitatea asociațiilor de proprietari. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.