Ori de cîte ori intri într-un laborator de informatică, din orice liceu, nu se poate să nu dai de liceeni care accesează fie site-ul Ministerului Educației, fie site-urile diferitelor facultăți în căutare de noutăți. E și firesc, avînd în vedere că examenele finale se apropie cu pași repezi: mai sînt cam trei săptămîni pînă la Bac și cam două luni pînă la admitere. Bucureștiul e azi pe buzele tuturor liceenilor. E orașul în care posibilitățile de afirmare sînt numeroase, iar joburile multe și bine plătite, cel puțin astea sînt cîteva dintre motivele pentru care tinerii aleg Capitala. Celelalte locuri ale podiumului le ocupă Clujul, respectiv vechiul centru universitar, și Iașiul, aflat pînă acum cinci-șase ani în topul preferințelor liceenilor.
Mai știți care era moda pe vremea părinților noștri, care erau facultățile pe locurile cărora se băteau sute de elevi ? Inginerie, Construcții (TCM), Medicină și Drept. Cei care dădeau admitere la ASE( sau ISE) sau la Limbi Străine erau foarte puțini. Azi, lucrurile s-au schimbat: științele economice sînt la mare căutare (concurența la REI a fost de zece pe un loc), iar la Facultatea de Limbi Străine s-au mai adăugat, pe lîngă rusă, franceză, germană, engleză și chineză, japoneză, arabă sau portugheză. Concurență acerbă există și pentru locurile de la Comunicare și Relații Publice fie din cadrul Facultății de Jurnalism, fie din cadrul SNSPA, anul trecut fiind zece candidați pe loc. Și dacă la FJSC atît probele la creativitate și expresivitate, cît și numărul de locuri (100 la buget și 140 la taxă) au rămas aceleași, la SNSPA probele de concurs s-au multiplicat: filosofie, psihologie, economie, limba romînă și constau în nouă întrebări în loc de eseu. Și locurile au crescut, pînă la 256. O altă schimbare o constituie și modalitatea de admitere: Iașiul, în afară de medicină sau teatru, evaluează elevii în funcție de nota de la Bacalaureat sau de media claselor IX-XII. La fel procedează și Clujul, iar Bucureștiul tinde și el să promoveze liceenii pe baza dosarului. Astfel de facultăți sunt cele de psihologie și de filosofie, destul de căutate de cei care se pregătesc doar pentru Bac. „Eu fac pregătire pentru o notă mare la Bac, pentru a-mi putea depune dosarul la o facultate fără admitere” mărturisește Alexandra. Mulți se simt și se văd deja studenți și asta îi încurajează și le dă elanul de care au nevoie pentru a face față examenelor. (Andreea LUPU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.